Polițiștii și jandarmii argeșeni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID -19. În ultimele 24 de ore au fost verificate 950 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.

Polițiștii argeșeni au întocmit și un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, ca urmare a faptului că un bărbat de 37 de ani, dintr-o comună din Argeș, a părăsit Spitalul Municipal Curtea de Argeș, unde se afla internat, fără încuviințarea cadrelor medicale. Bărbatul era diagnosticat cu pneumonie bilaterală și era suspect COVID. A fost identificat de polițiști la domiciliu, ulterior fiind, din nou, internat în spital.

Comments

comments