
Subiectul filmului a pornit de la iniţiativa sindicalistului Ion Cotescu de a dona spermă pentru salvarea uzinei
Scenariul a fost inspirat de o ştire publicată în urmă cu nouă ani, în care un sindicalist de la ARO Câmpulung – Ion Cotescu – a dat o soluţie năstruşnică pentru evitarea falimentului uzinei. Toţi muncitorii să doneze spermă contra cost, la o clinică particulară din Bucureşti, iar cu banii câştigaţi din donaţii ar fi putut plăti datoriile şi ar fi salvat uzina de la faliment.
Aceasta nu a fost singura idee trăznită a sindicalistului, el voind să-i scrie şi sultanului din Brunei pentru a-i cere ajutorul. Pornind de la astfel de realităţi, scenaristul şi-a putut imagina tot felul de proiecte fantasmagorice de salvare a uzinei de la faliment. „Despre oameni şi melci” e povestea încercărilor ilare de a evita un faliment. În filmul lui Tudor Giurgiu, Dorel Vişan îl întruchipează pe directorul ARO Câmpulung, Iustin Preoteasa. Ion Cotescu, sindicalistul cu idei trăznite, e jucat de Andi Vasluianu, un bărbat însurat, dar care are şi amantă, pe Manuala, jucată de Monica Bârlădeanu. Celălalt personaj-cheie e un investitor francez dornic să investească într-o fabrică de conserve cu melci. În distribuţie mai sunt Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Jean Francois Stevenin, Robinson Stevenin, Ion Besoiu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă, Alina Berzunţeanu. Comedia este o coproducţie România-Franţa, iar filmările au avut loc la Bucureşti, Călăraşi, Amara, Târgovişte, Breaza şi Ploieşti, pe parcursul a şase săptămâni. Filmul va fi distribuit în România de Transilvania Film, iar premiera va avea loc în vara anului viitor, probabil la TIFF 2012. „Despre oameni şi melci” are un agent internaţional de vânzări încă din faza de scenariu – compania franceză „Elle Driver”. Proiectul a obţinut cea mai mare finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei în sesiunea din vara anului trecut şi beneficiază de susţinere financiară atât din partea „Eurimages”, cât şi a Programului MEDIA al Uniunii Europene. În plus, South Eastern Cinema Network (SEE Cinema Network) a oferit un premiu pentru dezvoltarea scenariului. TVR şi HBO România au contribuit de asemenea la procesul de finanţare. Bugetul filmului a fost de 1,2 milioane euro.