Doi copii din Argeş au obţinut locul I la concursul de bătut toaca de la Braşov

concurs.toacaÎn perioada 7-9 iulie 2014 în oraşul Victoria, judeţul Braşov, a avut loc Ediţia a X-a a Festivalului Internaţional de Toacă şi clopote, ,,Cântecul care zideşte”. Copii cu vârsta între 5 si 15 ani, îmbracaţi în costume populare specifice zonei din care provin, au participat la festival arătând măiestria cu care i-a înzestrat Dumnezeu, făcând lemnul toacei să prindă viață în sunete și ritmuri divine. Italia, Ungaria şi Bulgaria au fost reprezentate de copii talentați, iar România, țara gazdă, a avut participanți din fiecare eparhie, care au demonstrat că înțeleg glasul acestui instrument muzical de percuție din clasa idiofonelor, folosit în liturghia ortodoxă, toaca, lemn dătător de viață.

Copiii participanți au înțeles și au reușit să transmită și tuturor celor ce i-au urmărit că toaca, prin cântecul lemnului, este o rugăciune adusă lui Dumnezeu ce marchează trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic, face legătura între pământ și cer, între uman și divin. Este un mijloc de înălțare a omului la Dumnezeu, prin sunet.

Toaca folosită de creștini, și de copiii din cadrul acestui minunat festival, este atestată documentar încă din secolul al IV-lea. Sfântul Sofronie al Ierusalimului, în anul 638, numește toaca "trâmbiță a îngerilor". În actele celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 787, se menționează obiceiul de chemare la Biserică prin lovire cu ciocanul într-o scândura numită "Sfintele Lemne Sunătoare". Deși copii, participanții au înțeles că arta lor este un act liturgic pe care îl vor duce mai departe, prin ani, nealterat de trecerea timpului.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeşului și Muscelului a fost reprezentată cu succes de doi maeștri ai lemnului dătător de viață: Sturzeanu David, care a obţinut locul I la clasa a VII-a, şi Sturzeanu Matei, câștigător al locului I la clasa a VI-a.

concurs.toaca1

Concurenţii au fost răsplătiţi cu diplome, iconiţe şi dulciuri

Bucuria participării a fost mare şi pentru faptul că au legat prietenii cu copii din alte zone ale ţării şi din afara graniţelor. Toți participanții au înţeles că prin sunetul de toacă Dumnezeu îi cheamă pe oameni la rugăciune, și astfel, învăţând să bată toaca, ei sunt de mare ajutor preotului și comunităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.