Se numeşte băutură acidulată sau băutură carbogazoasă şi apare sub numele unei băuturi foarte cunoscute în toată lumea. Băuturile acidulate reprezintă una dintre cele mai importante cauze alimentare ce favorizează apariţia cariilor, afectând oameni de toate vârstele. Componentele acide din băuturile carbogazoase slăbesc smalţul dinţilor, contribuind la formarea cariilor. În cazuri extreme, slăbirea smalţului, asociată cu periajul incorect, bruxismul sau alte probleme ale dinţilor poate duce la pierderea lor. Băuturile fără zahăr, care reprezintă doar 14% din băuturile non-alcoolice, sunt mai puţin dăunătoare. Totuşi, chiar şi acestea au componente acide şi pot cauza probleme. Nu doar copiii, ci şi adolescenţii sunt supuşi acestor riscuri. Consumul de băuturi non-alcoolice acidulate are un efect constant asupra smalţului dinţilor. Odată cu creşterea duratei de viaţă, posibilitatea apariţiei acestor probleme creşte.

Ce se poate face

Copiii, adolescenţii şi adulţii pot beneficia de o reducere a numărului de băuturi non-alcoolice pe care le consumă, precum şi de tratamente specifice ale cavitaţii orale. Iată câţiva paşi pe care îi puteţi urma:
– înlocuiţi băuturile acidulate cu băuturi ce conţin mai puţin zahăr sau componente non-acide cum ar fi apă, lapte sau suc de fructe natural 100%. Consumaţi-le dumneavoastră şi încurajaţi-vă şi copiii să o facă.
– după consumarea unei băuturi non-alcoolice acidulate, clătiţi-vă gura cu apă cu apă, pentru a înlătura resturile băuturii care pot prelungi expunerea smalţului la componentele acide.
– folosiţi o pastă de dinţi şi o apă de gură cu fluor: fluorul reduce riscul apariţiei cariilor şi întăreşte smalţul dinţilor, de aceea este recomandată folosirea unei paste de dinţi ce conţine fluor. Clătirea cu o apă de gură cu fluor este, de asemenea, de ajutor. Medicul stomatolog poate să vă recomande o apă de gură normală sau una mai puternică, în funcţie de gravitatea afecţiunilor cavitaţii orale. De asemenea, acesta vă poate recomanda şi o pastă de dinţi cu o cantitate mai mare de fluor.
– faceţi o fluorizare profesională: medicul dentist poate aplica un compus fluorurat sub formă de spumă, gel, lac sau apă de gură profesională.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI