În legătură cu informațiile apărute în mass-media referitoare la întreruperile de curent în mai multe state membre ale Uniunii Europene, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier.
’’Nu a fost considerată necesară escaladarea nivelului de alertă pentru cele două mecanisme cibernetice ale Uniunii Europene: rețeaua CSIRT (CSIRT Network) și EU-CyCLONe.
De asemenea, nu au fost raportate până la această oră incidente cibernetice semnificative la nivelul operatorilor importanți sau esențiali din sectorul energetic din România’’ – transmite DNSC.