ObiGermanii de la OBI au decis să plece din România, cea mai mare parte dintre locaţiile ocupate de aceştia, printre care şi cea din Piteşti, urmând a fi ocupate de retailerul grec de produse pentru copii Jumbo. Schimbarea urmează a fi făcută pe 1 septembrie. Retailerul german de bricolaj OBI, unul dintre cei mai mari jucători de profil de pe piaţa europeană de Do It Yourself (DIY), se va retrage oficial de pe piaţa românească de la 1 septembrie, închizând toate cele şapte magazine din România. Angajaţii lor au fost deja notificaţi, data exactă fiind 1 septembrie. Chiar dacă vor rămâne fără slujbă, salariaţii vor primi salarii compensatorii.  Motivul pentru care nemţii renunţă este faptul că operaţiunile lor au mers în pierdere  an de an, încă din 2008, când au venit în România. Conform celor mai noi date disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe, OBI a încheiat 2012 cu afaceri de 40 de milioane de euro şi pierderi de 1,2 milioane de euro. La finele aceluiaşi an, 2012, OBI avea în jur de 600 de angajaţi.   
Potrivit unor surse de pe piaţa imobiliară de profil, locaţiile respective vor fi închiriate, cu aceeaşi dată, de Jumbo, cel mai mare lanţ de jucării din Europa de Sud Est. Spre deosebire de nemţi, grecii, care au deschis primele două magazine în România în urmă cu doar 6 luni, au raportat vânzări nete de 6,2 milioane euro şi un profit net de 1,4 milioane euro. Compania are în România 247 de angajaţi, dintre care 136 – permanenţi şi 111 – temporari.
În total, reţeaua Jumbo are 66 de magazine în Grecia, Cipru, Bulgaria şi România şi un magazin online şi peste 5.000 de angajaţi. Este listată la bursa din Atena din 1997, iar în Macedonia şi Albania funcţionează în sistem de franciză. Pe lângă jucării, care reprezintă cea mai mare parte a afacerilor, magazinele companiei oferă produse pentru îngrijirea copiilor, rechizite, produse de sezon, decoraţiuni şi produse pentru locuinţă.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI