Din presa vremii (IV). Cameleonii din politică

1,530 views

Sub cascada de lumini ameţitoare, în mijlocul recepţiilor imaculate, între două cupe de şampanie, se desăvârşesc trădările. De sine şi de ceilalţi. În lumea materială, altruismul este o utopie, iar politica, cea mai perfidă mască a lui. Împinşi în faţă de cei care plătesc jocul electoral, politicienii nu sunt decât cameleonii vremurilor, alţii, deşi mereu aceiaşi. În numărul de faţă, „vom face onoare” Partidului Naţional Ţărănesc de la 1937, cu tot cu exponenţii lui argeşeni, de la Ion Mihalache la premierul Armand Călinescu.

„Cuvântul Argeşului” din 20 mai 1937, adică de acum 80 de ani, ne tuşează, într-un fin pamflet, profilul duplicitar al politicianului de ieri şi de azi. Şi probabil şi de mâine. „Universul argeşean” vă prezintă, păstrând limbajul gazetarului interbelic, articolul care înfierează metehnele omului politic.

„Îndoita existenţă a d-lui Armand Călinescu. Ciocoiaşul”

„Armand Călinescu. Numele împerechiat a identificat pe plan social şi pe plan politic, o corcitură. Pentru lumea ciocoiască al cărui răsfăţat partener de bridge este, pentru prietenii cu cari trăgea chefuri la Paris, pentru saloanele de recepţie pe care le frequentează după ce a fost odată căftănit cu o strapontină ministerială, se numeşte Armand; un nume cu resonanţe literare, dat la botez de vre-o naşe rămasă cu lectura la Dama cu Camelia… Pentru opincarii Argeşului, pe care îi îmbată cu demagogia unei fraze goale şi sonore, pentru ţuicarii din agentura electorală, pe cari i-a ghifturi cu fondurile dela O.P. (Oficiul Prefectural – n.red.) în timpul guvernării şi le-a dat pe mână bugetul judeşean ca să fericească Argeşul cu şosele, cu poduri şi cu şcoli, pentru cadrele cele multe ale statului ţărănesc, al cărei cel mai reprezentativ produs este, se numeşte simplu d. Călinescu, nume confecţionat din ruralul şi neaoşul nostru Călin…

Împerecherea aceasta de nume nu este o întâmplare, ci o predestinare. Acest argeşan Ianus bifrons (Ianus cel cu 2 feţe) concentrează în fiinţa lui toată ideologia şi toată aşezarea viitorului stat ţărănesc. Ca şi Armand Călinescu, statul ţărănesc de mâine va avea o faţă întoarsă zâmbitor – faţa Armand – către societatea putredă pe care prin programe şi discursuri incendiare o condamnă, dar din ale cărei putrede şi corupte mijloace îşi trage sucul de existenţă; iar alta – faţa Călinescu – întoarsă către o ţărănime obidită şi exploatată pe care clăditorii de ţară nouă o vor fericită cu discursuri şi cu panglicării ideologice copiate din manualul bunului comunist…

Fotografia pe care o dăm aci, este edificatoare: La ţară, Călineştii statului ţărănesc umblă, de ochii lumii, în carul cu boi, se pupă în bot cu beţivii satelor transformaţi în agenţi electorali, jură că vor distruge oraşele şi le vor împărţi cui nu are, mint cu sfruntare populaţia pe tema clădirii viitorului stat ţărănesc. La oraşe, acolo unde cred că nu sunt văzuţi de nimeni, Armanzii statului ţărănesc, îşi clădesc palate cu ascensoare, se aşează la banchete cari costă atât cât s’ar putea hrăni un judeţ un an întreg, împuşcă muncitorii şi pe fiii de ţărani din ordinul stăpânilor lor – Kaufmann, Blank, Auschnitt – în ale căror saloane se destrăbălează în şampanie şi parfumuri, dansând în frac.

Fotografia aceasta? Imaginea statului ţărănesc de mâine… Iată-l! Votaţi-l, ţărani şi muncitori români din frontul popular, dacă vă mai dă mâna: pentru că acesta şi numai acesta este statul ţărănesc…”. Dacă o doctrină cu identitate ca cea ţărănistă, a născut atâta duplicitate, de ce am avea pretenţia să recunoaştem astăzi cameleonii dubioşi ai vremurilor contemporane? Qvat erat demonstrandum.

Comments

comments