DIN CULISELE CULTURII ARGEȘENE. Dacă ai ales meseria de actor, ai îmbrăcat cămașa morții

Teatrul s-a născut greu și a crescut și mai greu la Pitești, după 1852, problema fundamentală fiind lipsa unui local adecvat. Pe la 1869 ar fi existat o construcție unde se amenajase o scenă de 4/4 m, numită „La Hârdău”, prin spatele bisericii Sf. Gheorghe, în Piața Episcopiei. O scenă pentru… „caraghioși”, cum erau numiți actorii pe atunci, pe filieră turcească (Karagöz, Ochi Negru, personaj din popor).

O vreme s-a jucat teatru la Sala „Uklar”, până în 1912, când noul proprietar a făcut acolo o fabrică de butoaie. Așa de rău s-au enervat piteștenii că au rămas fără sală de spectacole, încât au pus greu pe primar, au făcut și cotizații și, în 1915, s-a inaugurat sala marelui Teatru comunal din Pitești.

Pentru că nu se putea trăi din bilete, cineva a avut proasta idee de a se face din teatru și… baia comunală a orașului, baie care a funcționat la teatru până în 1948 când, devenind Teatru muncitoresc, noii tovarăși au acordat mai mult respect artei decât vechii târgoveți, mutând baia peste stradă.

În locul băii comunale, s-a deschis o… cantină a teatrului, prin 1949, la care mai aveau dreptul să ia masa și echipa de… fotbal a orașului, „Flamura Roșie ITA” Pitești.

Nu e loc aici de istorie (din 1958 se numește Teatrul „Alexandru Davila”), de George Vraca, de Ernest Maftei, de Telly Barbu (episod separat, despre Vasile Militaru), de Constantin Dinoschiotu, de Vistrian roman, de Ileana și Constantin Zărnescu, de Jean Roxin etc, nici de epurările din anii 50, nici de realizări și neajunsuri, pentru că vreau să prezint aici câteva lucruri din spatele scenei de care știu eu.

De teatrul din Pitești m-am apropiat cu emoție. Primul contact adevărat l-am avut la 30 mai 1985, când, elev fiind, am mers cu o verișoară bună la care stăteam în gazdă, Mihaela Dumitrașcu, la premiera piesei „Jurnalul unui nebun”, de Gogol, regizată de Cristian Tutză, în care Tutză a interpretat impresionant rolul lui Poprișcin. Atât de impresionat am fost încât am scris, în acea noapte, prima mea cronică dramatică, și cam ultima de până acum. Dl. Tutză a fost și primul actor de care m-am apropiat, care își amintea mereu ce-i spusese Amza Pellea, că „dacă ai ales această meserie, ai îmbrăcat cămașa morții!” Iar Cristi a îmbrăcat-o la propriu la 46 de ani. Apoi au urmat alți actori și regizori de care m-am apropiat (mai mult decât de ceilalți pe care îi știu) Sorin Zavulovici, Ion Focșa, Mihai Nistor, Vasile Pieca, Jean Roxin, Petrică Dumitrescu, Florin Dumitru, Luminița Borta, Nicolae Bănică, Adrian Duță, Matei Varodi ș.a.m.d.

Povestea Emilian Cortea cum, fiind în turneu cu teatrul la Maieru, lângă Năsăud, prin 1974, cu piesa „Casa care a fugit prin ușă”, au găsit Căminul Cultural gol-goluț, nevândându-se nici un bilet. Actorul Puiu Neagu le-a zis să nu dispere și a mers prin sat, lansând zvonul că au venit niște actori care au o maimuță agitată care, dacă rupe lanțul, sare de pe scenă direct pe femei. Lumea a dat năvală pentru maimuță, s-au vândut toate cele 400 de locuri în următoarea oră și a început spectacolul. Toți sătenii așteptau maimuța, mai luând și o dușcă de palincă. Dar cum nu exista nici ca recuzită vreo maimuță, nu a apărut nici după lăsarea cortinei, așa că actorii piteșteni au fugit cu autobuzul cu care veniseră, luându-l cu ei din mijlocul mulțimii furioase și pe directorul căminului, complice la manipulare.

Sau, din sutele de povești aflate de la maestrul Ion Focșa, îmi vine în minte acum una tristă, când a fost forțat de împrejurări să joace într-un spectacol fiind bolnav, nerefăcut după o lungă convalescență. La final, a suferit o puternică hemoragie, ieșind din scenă plin sânge. Spectatorii au aplaudat cât de bine… jucase, iar dl. Focșa a fost dus de urgență la spital cu Salvarea direct din spatele cortinei.

Sau cum impunătorul Petrică Dumitrescu așa de bine s-a deghizat în piesa „Domnul Decan” încât nici soția sa aflată în sală nu l-a putut recunoaște!

Sau, aflată de la dl. Sevastian Tudor, cum Petrișor Stan, jucând în „Harap Alb” pe la Botoșani, a devenit personajul negativ. Fiind păcălit de spân, Harap Alb urma să intre în fântână. Copiii spectatori au strigat ”Nu ti băga!” și au început să tragă cu scoabe pe scenă în spân. Dar una dintre scoabe l-a lovit între ochi pe Petrișor Stan, alias Harap Alb. Văzând că i-a dat sângele, Harap Alb a sărit în sală și l-a tras de urechi pe copilul atacator! Jocul a continuat pe scenă, dar copiii au făcut front comun cu Spânul, aplaudându-l și susținându-l frenetic pe cel rău în dauna personajului pozitiv!