DIN CULISELE CULTURII ARGEȘENE. Când revista „Argeș” era pusă la zid că îl publicase pe Nichita Stănescu

504 views

În 2007, când am scos „Almanahul Revistei Argeș 2006”, pe lângă textele reprezentative publicate în anul anterior, am ambiționat, în opt pagini, să realizez și o mică istorie a publicației pe care o conduceam atunci, acordând spații largi mărturisirilor câtorva dintre cei care își legaseră destinul de aceasta – Mihail Diaconescu, Sergiu I. Nicolaescu,Tudor Cristea, Marin Ioniță, Dan Rotaru, Doru Moțoc, Mihai Golescu, Romulus Constantinescu, Vasile Ghițescu, Ioana Girardi.

Am lăsat atunci deoparte, din criză de timp, printre multe alte documente și informații, și o lucrare de grad a unui domn profesor de limba română din Pitești, scriitor pe deasupra, lucrare ce dă seama de climatul irespirabil în care se afla revista „Argeș” în anii 1974-1975, după plecarea lui Tomozei și preluarea conducerii de către Sergiu I. Nicolaescu.

Mai mult, revista nu mai avea apariție lunară, ci trimestrială, fiind trecută sub tutela ziarului „Secera și ciocanul”. Sub ochiul vigilent al activiștilor de la ziar, dar și din afară, mișunau prin tot orașul paznicii cincinalelor culturale ceaușiste, revista trebuia să fie cu adevărat un „Ecou al spiritualității socialiste” și să se dezbare de apucăturile epocii lui Tomozei.

Ce i se reproșa revistei? În primul rând că acorda prea mult spațiu… criticii literare și dezbaterilor despre literatură, în dauna creației literar-artistice propriu-zise. Proza publicată fusese și ea sub orice critică: „・În această perioadă, tematica prozei din revistă a îmbrățișat uneori subiecte periferice, cazuri de degradare fizică, obsesii umane cum ar fi povestirile <Evadăm împreună> de E. Uricaru (nr.9/1972) sau <Narațiuni>, de C. Fântâneru (nr. 3/1972) și mai puțin subiecte legate de viața de azi a muncitorilor, de eforturile oamenilor în procesul muncii”・ Vedeți, pe față, ce subiecte de tratat în proză i se sugera imperativ noului redactor-șef? Dar, oare, poezia cum fusese? „Poezia n-a fost nici ea scutită de intimism, de meditație sterilă, tristețe, însingurare și dorința de evadare, de eclectism. Cităm în acest sens poezia <Matematica poetică> de Nichita Stănescu (nr.1/1971): <Unu și cu unu nu fac doi,/unu și cu unu fac trei,/sau patru, sau cinci…/Unu tare și cu unu moale/fac unu tare și unu moale sau o cămilă./17 fără unu fac 21 și cu patru fac un cal./8 fără trei/fac cât vrei,/1900 a fost, 2000 va să vie…> Mă opresc aici, cenzorul citează în întregime poezia lui Nichita, probabil cu mari delicii la un auditoriu tovărășesc.

Ajungem și la adevăratele motive de nemulțumire: „O ultimă trăsătură mai importantă este aceea că, numindu-se revistă de cultură, <Argeș> n-a considerat necesar să facă o constantă din reflectarea evenimentului politic la zi. Așa se face că evenimente ca 23 august, 30 Decembrie sau apariția unor documente de partid de profundă semnificație sunt doar punctate, expediate prin articole mici, de circumstanță.

În concluzie, în această perioadă (1970-1973) revista s-a depărtat prea mult de Argeș de care o lega mai strâns doar titlul. Având tematică mult prea generală, ea putea să apară la fel de bine în București, Cluj, Timișoara sau Iași”・ Parcă am mai auzit eu vorbele astea, din concluzie, nu cu prea mulți ani în urmă!

Credeați că se face ușor o revistă? Numai eu știu câți dușmani mi-am făcut că l-am publicat ori omagiat pe Paul Goma, ca să dau un singur exemplu.

Comments

comments