Prin ce este cunoscut, mai mult și mai mult, Piteștiul în lume? Prin „Automobile Dacia” de la.. Mioveni? Prin Dobrin? Prin… țuica din prunii Petrochimiei? Prin Brătianu? Judecând după numărul cărților apărute, al filmelor și al altor opere, un răspuns, oricât de trist, pare a fi acesta: prin teribila sa închisoare, între zidurile căreia s-a petrecut cumplita reeducare prin tortură în anii 1949-1951.

Istoria e încă sângerândă, mulți martori având șansa de a trăi după 1990, eu însumi cunoscând îndeaproape mulți dintre supraviețuitori. La Pitești, există un monument reușit, un muzeu privat, Sfinții Închisorilor, un simpozion internațional pe tema reeducării prin tortură, din 2001 încoace (și mă mândresc cu faptul că am fost implicat în organizarea primelor șapte simpozioane, am și scris una, alta).

Dar, mai înainte de toate, au fost cărțile, cele ale lui Dumitru Bacu, Virgil Ierunca și Paul Goma. Apoi altele, de mărturii, de istorie. Au apărut picturi și filme documentare. E pe cale să apară în cinematografe primul film artistic, „曰erman: The Man Behind The Terror” regizat de Victoria Baltag, care este și producător (scenariul îi aparține Lexei Axinte).

Mai nou, a apărut albumul THE SPIRIT OF PITEȘTI al trupei de jazz TRESPASS TRIO din Suedia. Este prima creație muzicală, după câte cunosc, închinată suferinței și dramelor celor cuprinși în acel experiment. Compozitorul și saxofonistul Martin Kuchen a fost impresionat de lectura cărții lui Dumitru Bacu, „Pitești – Centru de reeducare studențească” (Madrid, 1963), tradusă în engleză sub titlul „The Anti-Humans student re-educations in Romanian prisons” (Colorado, 1971) și din care citează pe coperta interioară a albumului.

Subiectul, extrem de trist, este extrem de vast, și nu îl pot trata cum se cuvine aici. Încerc și regretul că ne lipseşte un… Dostoievski care să valorifice experienţele de viaţă ale celor trecuţi prin iadul reeducării (un asemenea erou ar fi preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, după cum nota şi Paul Goma la reeditarea Patimilor după Piteşti). Și mai vorbea Paul Goma de ceva, cu îndreptățire, de „România piteștizată”.  Dacă „Reeducarea” de la Penitenciarul Piteşti s-a făcut cu metode extrem de brutale, pentru cei liberi s-a pus la cale o altă reeducare, scopul fiind însă acelaşi: spălarea creierelor. Elementul comun: teroarea.

Și îmi aduc aminte cum, în 2001, la prima întâlnire a unora dintre supraviețuitorii reeducării prin tortură, când s-au făcut prezentările prin culise, câțiva bătrâni au sărit ca arși! Cel din față, cu mâna întinsă, îl torturase!

Comments

comments