Din cauza ruperii alianţei cu ALDE, PSD pierde majoritatea de două treimi în CJ Argeş

326 views

Din cauza ruperii alianţei cu ALDE, PSD pierde majoritatea de două treimi în CJ Argeş. ALDE iese de la guvernare şi vrea să strice alianţa cu PSD la absolut toate nivelurile, inclusiv consilii locale şi judeţene.

În Argeş, la Consiliul Judeţean, acest lucru îi poate costa pe pesedişti pierderea majorităţii calificate. Astfel că, dacă nu vor negocia susţinerea vreunei alte formaţiuni politice din consiliu, nu vor mai reuşi să treacă prea uşor proiecte ce necesită votul a două treimi din totalul consilierilor. Însă, orice proiect ce poate fi aprobat cu majoritate simplă, jumătate plus unu din numărul consilierilor prezenţi la sedinţă, va trece fluierând.

Majoritatea calificată este necesară pentru adoptarea hotărârilor care vizează concesionarea, închirierea, darea în administrare, vânzarea, după caz, a bunurilor proprietate publică sau privată, proiectele în parteneriat public-privat şi achiziţionarea de bunuri imobile, cu excepţia celor provenite prin expropriere pentru cauză de utilitate publică.

În prezent, componenţa Consiliului Judeşean Argeş este următoarea; PSD – 20 consilieri, PNL – 8, ALDE – 3, Partidul Mişcarea Populară – 2, Partidul pentru Argeş şi Muscel – 2.

Comments

comments