Seceta din ultima perioadă, dar şi vremea extrem de caldă, neobişnuită pentru această perioadă a anului, au dat natura peste cap destul de mult.
 
Unul dintre exemplele vizibile la tot pasul îl constituie grădinile pline de ghiocei care, derutaţi de căldură, au crezut că a venit deja primăvara şi au înflorit. Nici cursurile de apă din judeţ nu sunt foarte bogate, dat fiind că nu a mai plouat de la începutul lui octombrie şi nici nu am văzut vreun fulg de zăpadă în această iarnă, deşi am ajuns la sfârşitul lui ianuarie. Potrivit datelor sintetizate de specialiştii de la Administraţia Bazinală de Apă Argeş – Vedea, debitele principalelor cursuri de apă se situează între 50-60% faţă de valorile medii multianuale, dar nu se semnalează secţiuni unde să fie atinse valorile minime de avertizare, de la care să impună instituirea Planului de restricţii pentru folosirea apei în perioade deficitare. Însă, pentru zilele imediat următoare, debitele vor fi, în general, în scădere şi staţionare. Se semnalează strat de zăpadă, care ar putea, prin topire, să alimenteze râurile, doar în zona montană înaltă a bazinului hidrografic, la staţia meteo de la Bâlea Lac acesta măsurând doar 52 de centimetri. La sfârşitul săptămânii trecute, gradul de umplere al principalelor lacuri de acumulare era de 78,2%, reprezentând un volum de 581,95 milioane metri cubi, cantitate care, din fericire, asigură necesarul de apă pentru toate tipurile de folosinţă. Specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Argeş – Vedea monitorizează permanent volumul de apă stocat în lacurile de acumulare, astfel încât rezerva din ele este suficientă pentru asigurarea apei brute la valorile normale pentru toţi utilizatorii: populaţie, industrie, energie, agricultură, piscicultură şi agrement. Pentru menţinerea lucrărilor hidrotehnice la parametri normali de funcţionare în condiţii de iarnă, Administraţia  Naţională „Apele Române” implementează, în această perioadă, programul de lucru pe timp  friguros, valabil până la 31 martie 2014. Toate instalaţiile şi echipamentele barajelor, precum şi prizele de apă sunt verificate pentru a putea fi menţinute în perfectă stare de funcţionare pe timp friguros.  
 
 
 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI