Din 2014 şi până în prezent s-au înregistrat 1.234 de incendii în pădurile administrate de Romsilva

196 views

Avand in vedere fenomenele meteorologice specifice sezonului estival, caracterizate prin temperaturi ridicate si aparitia secetei care conduce la uscarea vegetatiei ierboase, sunt create premisele producerii si extinderii incendiilor de padure. In aceasta perioada, proprietarii de terenuri limitrofe cu padurile, obisnuiesc sa isi igienizeze zonele agricole prin incendierea miristilor, dar se constata si o intensificare a turismul si a drumetiilor in natura, crescand astfel riscurile producerii unor incendii, care se pot extinde rapid si la paduri.

Regia Nationala a Padurilor – Romsilva intensifica actiunile specifice prin aplicarea de masuri cu rolul de a preveni declansarea incendiilor in suprafetele cu padure, dar si de interventie in cazul izbucnirii unui incendiu de padure.

Romsilva colaboreaza permanent cu Inspectoratul National pentru Situatii de Urgenta precum si cu Garda Nationala de Mediu, autoritati care au responsabilitati in aplicarea prevederilor legale de prevenire si de stingere a incendiilor. Din analizele efectuate de specialistii Romsilva reiese ca, in ultimii cinci ani, cele mai multe incendii de padure, au fost provocate de focul lasat nesupravegheat in terenurile agricole, pasunile, fanete si miristi situate langa paduri.
Astfel, incepand cu anul 2014 si pana in prezent s-au inregistrat 1.234 de incendii in padurile administrate de Romsilva, iar din acestea, 956 au fost provocate de focul lasat nesupravegheat, 24 au fost declansate de factori naturali, precum trasnetele, iar 4 incendii au fost provocate intentionat.

Aceste incendii au cuprins peste 6.930 ha padure, din care cea mai mare suprafata a  acestora, respectiv 6.150 ha padure, a fost afectata litier (asa numitele incendii de litera). Suprafetele afectate in anii trecuti de incendii de padure s-au refacut in totalitate prin munca silvicultorilor.

Gheorghe Mihailescu, director general ROMSILVA: „Pentru siguranta padurii, care este a noastra, a tuturor, rugam proprietarii terenurilor agricole limitrofe fondului forestier si turistii care aleg sa petreaca timpul liber in natura sa ia masuri preventive, sa nu lase focul nesupravegheat si sa urmeze toate instructiunile specialistilor pentru a evita declansarea incendiilor de padure. Putem preveni un incendiu daca suntem responsabili si daca ne asiguram ca, la plecare, locul ramane curat si focul este stins complet.”

Romsilva administreaza 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietatea publica a statului si asigura servicii silvice altor proprietari pentru aproximativ 1,10 milione de hectare de fond forestier proprietate privata.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI