Din 19 martie se dă startul la programele Rabla Clasic și Rabla Plus

Ghidurile de finanțare pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus au fost publicate în Monitorul Oficial al României.

Astfel că, începând cu data de 19 martie 2024, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 1 miliard de lei.

„Așa cum am anunțat, pentru Programul Rabla Plus avem, în 2024, un buget record, de 1 miliard de lei. Acest lucru subliniază că acordăm o importanță deosebită finanțării de autoturisme prietenoase cu mediul, fie că discutăm despre autoturisme electrice sau de autoturismele plug-in hibrid. Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător. Programele de finanțare, pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le derulează prin Administrația Fondului pentru Mediu, tocmai asta fac: susțin dezvoltarea unei societăți bazate pe sustenabilitate, pe o atitudine mai verde față de mediu”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Programele se vor desfășura în etape, în limita sumelor alocate, astfel:

Rabla Clasic:

Sesiunea 19 martie – 19 aprilie 2024:

Persoane juridice – 60 de milioane de lei;

UAT-uri și instituții publice – 60 de milioane de lei;

Sesiunea 19 martie – 25 noiembrie 2024: persoane fizice – 180 de milioane de lei.

Rabla Plus:

Etapa I: 19 martie – 19 aprilie 2024:

Persoane juridice – 140 de milioane de lei;

UAT-uri și instituții publice – 140 de milioane de lei.

Etapa I: 19 martie – 18 august 2024: persoane fizice – 420 de milioane de lei.

Etapa a doua a programului Rabla Plus va avea loc în perioada 19 august – 19 septembrie 2024 și va avea un buget de 120 milioane pentru persoane juridice, UAT-uri și instituții publice și 180 milioane lei pentru persoane fizice, care se vor putea înscrie în perioada 19 august – 25 noiembrie 2024.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.