Dezastru la examenul pentru șefia Poliției Rutiere Argeș! Niciun candidat nu a luat notă de trecere

Toţi candidaţii care s-au înscris la şefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au picat examenul. Niciunul dintre cei patru candidaţi intraţi în competiţie nu a reuşit să obţină măcar nota 7, aşa cum cerea regulamentul concursului. Concursul/examenul a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş din Piteşti, iar unica probă de selecţie a constat într-un interviu structurat pe subiecte profesionale, realizat în condiţiile O.M.A.I. nr. 140/20216 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.

Interviul a fost înregistrat audio – video. Cum toți candidații au obținut note mai mici de 7, concursul se va relua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here