Detectoare de fum GRATUITE în județul Argeș. Campania „Detector pentru Viață” ajunge la mii de locuințe

Un număr de 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi instalate, începând cu luna martie, în casele unor familii din 20 de județe, în cadrul campaniei naționale „Detector pentru Viață”, ridicând la 30.000 cifra totală a dispozitivelor de acest fel donate în ultimii ani de E.ON și Delgaz Grid.

Detectoarele pot salva vieți prin emiterea unor alarme sonore care avertizează timpuriu în caz de incendiu sau în situația acumulării unor concentrații periculoase de monoxid de carbon.

Detectoarele vor fi instalate cu sprijinul reprezentanților teritoriali I.S.U. și al specialiștilor E.ON și Delgaz Grid la familii din următoarele județe: Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.

Doar în 2025, peste 6.900 de incendii au afectat locuințe din România, iar instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon oferă un semnal de avertizare timpuriu, esențial pentru limitarea pagubelor și protejarea vieților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.