Despăgubiri pentru cei afectaţi de inundaţii, prin poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor. Cum se întocmeşte dosarul de daună

330 views

Despăgubiri pentru cei afectaţi de inundaţii, prin poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor. Cum se întocmeşte dosarul de daună. Persoanele care au fost afectate de inundaţiile produse în aproape toată ţara în ultimele săptămâni pot cere despăgubiri prin asigurările obligatorii şi facultative pe care le au la locuinţe.

Potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR) într-o astfel de situaţie, în primul rând, trebuie anunţate autorităţile competente cu privire la calamitatea care asiguraţii se confruntă.

Aceleaşi autorităţi sunt în măsura ca la solicitarea pe care o faceţi să vă ofere documentele din care să reiasă cauzele şi împrejurările producerii sau apariţiei inundaţiei, după ce aţi prezentat actele necesare completării dosarului de daună, precum actul de identitate şi actul de proprietate al locuinţei asigurate, se arată în comunicatul remis presei.

Suma asigurată pe poliţele obligatorii este de 20.000 de euro sau de 10.000 de euro, în funcţie de tipul construcţiei, suma fiind trecută în poliţa de asigurare pe care o deţineţi. Celor care au polite facultative pentru asigurarea locuinţei li se recomandă să ia legătura cu asigurătorul cu care au încheiat contractul.

“Pentru a beneficia de despăgubiri pentru bunurile afectate ca urmare a inundaţiei, dacă aveţi o asigurare facultativă a locuinţei, consultaţi cu atenţie termenii contractului de asigurare pentru a verifica tipurile de bunuri pentru care puteţi fi despăgubiţi. În cazul în care aţi încheiat doar o poliţă obligatorie a locuinţei, nu şi una facultativă, bunurile dumneavoastră nu sunt acoperite de această poliţă, conform legii în vigoare”, se arată în comunicatul UNSAR.

Autorităţile competente pentru despăgubiri
– Unitatea judeţeană a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
– Primăria localităţii unde se află locuinţa asigurată
– Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă

Acte necesare
– avizarea daunei şi documentele emise de autorităţile competente
– actul de identitate şi actul de proprietate al locuinţei asigurate

Valoarea despăgubirii
– suma asigurată pe poliţele obligatorii, 20.000 de euro sau de 10.000 de euro
– deţinătorii de poliţe facultative pentru asigurarea locuinţei iau legatura cu asigurătorul

Despăgubiri pentru bunurile afectate prin poliţe facultatice
– daune ale clădirii sau construcţiei în sine
– daune ale instalaţiilor
– daune ale anexelor
– bunurilor din interiorul locuinţei, în funcţie de tipul de contract încheiat.

Sursa: UNSAR.

Comments

comments