Deși Argeșul a fost afectat de inundații, administrația județeană nu a solicitat bani de la Guvern

622 views

Deși Argeșul a fost afectat de inundații, administrația județeană nu a solicitat bani de la Guvern. Executivul acordă ajutoare financiare pentru localitățile afectate de inundații în valoare de 108,67 de milioane de lei, atât pentru locuințele cu pagube materiale, cât și pentru refacerea infrastructurii locale.

”Ajutoare financiare pentru localitatile afectate de inundatii: Guvernul României a aprobat astăzi, 12 iulie, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 108,67 de milioane de lei pentru unităţi administrativ-teritoriale din 25 de judeţe afectate de calamităţile naturale produse în perioada martie-iulie 2018.
Creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă, caracterul torenţial al ploilor și topirea zăpezii au produs inundaţii şi pagube materiale pe raza teritorială a unor localităţi din judeţele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Ajutoarele de urgenţă vor fi utilizate pentru refacerea infrastructurii locale; sumele necesare fiecărei localităţi au fost solicitate de către autorităţile publice locale din cele 25 de judeţe şi vor fi asigurate din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018: Consiliul Județean Alba, Consiliul Judetean Bacau, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Botoşani, Consiliul Judetean Buzau, Consiliul Judetean Caras Severin, Consiliul Judetean Cluj, Consiliul județean Covasna, Consiliul Judetean Dambovita, Consiliul Judetean Galati, Consiliul Județean Gorj- UAT Județul Gorj, Consiliul Judeţean Harghita, Consiliul Judetean Hunedoara, Consiliul Judeţean Iaşi, Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Judetean Mehedinti, Consiliul Judetean Mures, Consiliul Județean Neamț, Consiliul Judetean Prahova, Consiliul Judetean Sibiu, Consiliul Județean Suceava, Consiliul Judetean Teleorman, Consiliul Județean Vaslui, Consiliul Județean Valcea, Consiliul Judetean Vrancea”, se precizează în comunicatul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Deși Argeșul a fost și el afectat de inundații, administrația județeană nu a solicitat niciun ban de la Guvern. Unul dintre exemple este dat chiar de președintele Consiliului Județean, Dan Manu: ”Din cauza ploilor abundente din ultimele zile, drumul județean 738 din Argeș este afectat, din nou, de o alunecare de teren, în satul Drăghici, comuna Mihăești. Am fost la fața locului, pentru a vedea care este situația. În concluzie, este nevoie de o regularizare a râului din zona respectivă, râu care erodează malul de pământ. Până la soluționarea definitivă a problemei, pentru a stopa totuși prăbușirea drumului, Regia Județeană de Drumuri Argeș a început astăzi efectuarea unor lucrări de consolidare a malului în zona efectată. Aici trebuie realizate însă investiții de amploare, împreună cu A.B.A.A.V. întrucât este necesară efectuarea unei lucrări de regularizare a râului, care erodează drumul de mai mulți ani”.

Comments

comments