Deputatul Radu Vasilică vrea ca sediul regional al Gărzii Forestiere să fie mutat de la Ploieşti în Argeş

768 views

Printre problemele majore cu care se confruntă Argeşul se numără şi tăierile ilegale de pădure. Din acest motiv, deputatul Radu Vasilică vrea ca sediul regional al Gărzii Forestiere să fie mutat de la Ploieşti în Argeş, pentru mai multă eficientizare a activităţii acestei instituţii şi pe raza judeţului nostru.

“După cum se ştie la nivel naţional funcţionează nouă centre regionale ale Gărzii Forestiere. Argeşul, alături de Dâmboviţa, a fost arondat la Ploieşti, acolo unde se află sediul central pentru cele trei judeţe. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar consider că activitatea acestei unităţi, coordonată de la Ploieşti, nu este una foarte eficientă şi la nivelul judeţului nostru, dovadă numărul mare de tăieri ilegale din pădurile Argeşului. Din acest motiv o să-i cer ministrului Apelor şi Pădurilor ca sediul central al Gărzii Forestiere să fie mutat de la Ploieşti la Argeş. O să am şi o interpelare pe această temă chiar săptămâna viitoare”, a declarat Radu Vasilică.

Deputatul PSD mai susţine că are şi alte argumente foarte solide pentru ca sediul central al Gărzii Forestiere să fie mutat de la Ploieşti în Argeş: “În interpelarea către domnul ministru Ioan Deneş o să vin cu argumente solide pentru a-l convinge ca activitatea Gărzii Forestiere, pe cele trei judeţe, să fie coordonată de la Argeş. În primul rând, din suprafaţa totală a pădurilor pe cele trei judeţe, 60% se află pe raza Argeşului. Ba, mai mult, 55% din numărul de agenţi sunt tot din Argeş, la fel cum şi cele mai multe Ocoale Silvice se află tot în judeţul nostru”, a mai spus Radu Vasilică.

Comments

comments