Deputatul PNL de Argeș Dănuț Bica consideră că protestele angajaților de pe platforma Dacia din Mioveni sunt pe deplin justificate

Deputatul PNL de Argeș Dănuț Bica consideră că protestele angajaților de pe platforma Dacia din Mioveni sunt pe deplin justificate și că Guvernul ,,Dragnea-Tudose” nu are dreptul să mai bage, încă o dată, mâna în buzunarele angajaților și angajatorilor din sectorul privat. Declarația a fost făcută în Plenul Camerei Deputaților marți, 7 noiembrie.

,,Ne apropiem de momentul adevărului și nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că toți românii decontează acum din greu efectul promisiunilor mincinoase pe care liderii PSD și ALDE le-au făcut în urmă cu mai puțin de un an, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Nu cred că se mai îndoiește cineva că actualul guvern, ,,Guvernul Dragnea”, va ajunge în curând la fundul sacului și că, mai devreme sau mai târziu, va fi nevoit să apeleze la tot felul de tertipuri pentru a-i determina pe cei mai mulți dintre cetățenii acestei țări, dar pe cei care muncesc în economia privată și nu pe politicienii din PSD sau ALDE, să mai strângă încă o dată cureaua. Sunt extrem de puțini românii care ar putea declara că nivelul lor de trai a crescut de când guvernează interpușii lui Liviu Dragnea. Ceea ce știm cu siguranță este faptul că viața a devenit tot mai scumpă, că facturile sunt tot mai greu de achitat și că actualii guvernanți vor să bage mâna și mai adânc în buzunarele românilor.

Astăzi, la Mioveni, circa zece mii de sindicaliști de pe platforma Dacia vor organiza un mare miting de protest pentru a-și striga nemulțumirile și revendicările. Pentru cine nu-și aduce aminte, salariații de la Dacia nu au mai protestat atât de dur față de cei aflați la guvernare din anul 2008. Niciodată angajații de la Dacia nu au avut solicitări absurde și niciodată aceștia nu au cerut milă din partea Guvernului. Ei protestează acum împotriva transferului taxelor și impozitelor de la angajator la angajat, pentru obligativitatea negocierii și încheierii Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, precum și pentru demararea construcției tronsonului de autostradă Pitești-Sibiu, vital pentru industria auto din România. De zeci de ani miniștrii incompetenți se tot joacă pe hartă colorând traseul acestei bucăți de autostradă, proiect fundamental pentru infrastructura rutieră din ţara noastră, veşnic inclus în programele de guvernare, veșnic promis şi veşnic neconstruit, care ar fi trebuit să aducă Muntenia mai aproape de fluxurile comerciale din Transilvania şi, implicit, din Europa Occidentală.

În concluzie, salariații de la Dacia nu cer decât să fie lăsați să muncească în condiții normale și să continue să producă pentru România, deoarece prin sudoarea lor se construiește o mare parte a bugetului public și din impozitele plătite de ei se finanțează acțiunile guvernamentale. Automobile Dacia S.A., cea mai mare companie din țara noastră, realizează aproape 3% din PIB-ul României și antrenează, pe orizontală, apariția a zeci de afaceri mici, mijlocii şi mari, în sectorul construcțiilor de mașini, pieselor de schimb şi serviciilor şi crearea de locuri de muncă pentru zeci de mii de angajați. Tot Dacia asigură până la 10% din exporturile totale nete ale României și, dacă Guvernul nu i-ar băga bețe în roate, ar putea să producă și mai mult. E lesne de înțeles că fabrica de la Mioveni este esențială nu doar pentru economia județului, ci pentru întreaga economie națională. Nu știu cine și-ar putea imagina România de astăzi fără Dacia, unul dintre cei mai competitivi producători de automobile din Uniunea Europeană.

Din păcate, cei din PSD și ALDE ne-au demonstrat cu vârf și îndesat că s-au specializat în a lua măsuri numai împotriva celor care produc, a angajaților performanți și a agenților economici competitivi și onești. Atât poate acest guvern? Da, atâta poate! Singura lui ,,performanță” notabilă o reprezintă faptul că, în doar câteva luni, a reușit să nemulțumească pe toată lumea, pe toți românii, fie ei angajați, angajatori, pensionari, elevi sau studenți.

În final, având în vedere cele prezentate anterior, mă simt dator să-i avertizez atât pe Liviu Dragnea, cât și pe Mihai Tudose că protestele salariaților de la Dacia ar putea reprezenta numai începutul exprimării nemulțumirilor din societatea românească. Dacă vor continua sa guverneze ca până acum, să-i ferească Dumnezeu de mânia oamenilor harnici și onești, care au ajuns la capătul răbdării!”, a declarat deputatul PNL Dănuț Bica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.