Definitiv. Traian Băsescu, colaborator al Securității

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut decizia instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Traian Băsescu a semnat note informative cu numele de Petrov. Acesta își va pierde toate beneficiile primite ca urmare a faptului că a fost președintele țării.

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină. Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, susţinea CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here