Marți, 11 septembrie, la Consiliul Județean Argeș a avut loc o întâlnire cu tema: ”Informare acasă! Siguranță în lume”, fiind prezentă și Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, dar și mai mulți primari argeșeni. Scopul campaniei a fost de a realiza o informare cât mai corectă și cât mai completă a potențialilor migranți români în ceea ce privește drepturile pe care le au în statele membre ale Uniunii Europene, ministrul Natalia Intotero vorbindu-le celor prezenți despre pericolul la care se supun românii care pleacă să muncească în străinătate fără să se informeze.

Ca de obicei, cel mai vocal primar PSD, Dumitru Voicu de la Micești, a avut o declarație șocantă: „În România au mai rămas doar bătrânii, beţivii şi puturoşii. Imaginea negativă a României nu e făcută de românii care au plecat la muncă în străinătate, ci de românii de aici, care primesc bani din străinătate ca să ne denigreze ţara”.

Comments

comments