„De la suflet, la suflet…” – Ediția a III-a. Eveniment caritabil pentru construirea Centrului de zi „Sfântul Mihail”

Pe 7 noiembrie ne revedem „De la suflet, la suflet…” – Ediția a III-a! Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș (APCA Argeș) are bucuria de a anunța organizarea celei de-a treia ediții a spectacolului caritabil „De la suflet, la suflet”, eveniment ce va avea loc vineri, 7 noiembrie 2025, ora 17:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Adriana Trandafir” Bascov”  este invitația organizatorilor.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură „Adriana Trandafir” și Consiliul Local – Primăria Bascov, parteneri de suflet ai asociației, care s-au implicat cu devotament în sprijinirea cauzei noastre: construirea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Mihail”.

Invitați speciali: Două voci îndrăgite ale folclorului românesc, Marcela Fota și Marian Medregoniu, vor urca pe scenă pentru a dărui, prin cântec și emoție, speranță și sprijin celor aflați în nevoie.

În cadrul spectacolului vor avea loc licitații caritabile cu obiecte de suflet, oferite de parteneri generoși, iar fondurile strânse vor fi direcționate către proiectul „Împreună realizăm visul” – construcția Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Mihail”, destinat persoanelor adulte cu dizabilități. 🌈

Atmosfera va fi îmbogățită de prezența Ansamblului „Doina Bascovului”, format din orchestră, soliști, rapsozi și dansatori, care vor oferi publicului momente autentice de tradiție și bucurie românească. ❤️

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!

Orice licitație sau donație, oricât de mică, contează și aduce o rază de speranță în lumea oamenilor speciali. 🤝

Donații directe se pot face către:
Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș (APCA Argeș)
Cont bancar BCR: RO06RNCB0022120601740073 (RON)
Detalii plată: „Donație”

Vă așteptăm cu drag, să dăruim „de la suflet, la suflet” și să demonstrăm, încă o dată, că împreună realizăm visul!” spun organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.