Conform unui ordin al Ministerului Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial, începând cu data de 1 august prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol vor avea o cotă redusă de TVA de 9%.

Conform anexei la prezentul ordin, prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol sunt: fertilizat, arat, discuit sau grăpat, pregătit pat germinativ cu combinator şi modelat sol, semănat sau plantat, tăvălugit, stropit, prăfuit – combatere boli şi dăunători, erbicidat, tratarea seminţelor utilizate la înfiinţarea culturilor agricole, cu produse de protecţie a plantelor, recoltat sau dislocat culture, colectarea şi balotarea materialului vegetal, prin presare în baloţi, tocat resturi vegetale, prăşit culture, executat sau deschis rigole în vederea modelării solului la legume, nivelatul terenului agricol, prin care se asigura o suprafaţă cât mai plană terenului de cultură, prin reducerea abaterilor de microrelief provocate de celelalte lucrări agricole, plantatul în biloane la cartof şi legume, răritul şi decoletarea la sfecla de zahăr, înşirat, balotat, păpuşit la tutun, cosit, greblat, lucrări de însilozare şi depozitare a furajelor în ferme zootehnice, carificare, respectiv afânare adâncă pe soluri compactate, desfundat terenul la adâncimi mari, pentru a favoriza creşterea rădăcinilor, săpat gropi pentru plantarea pomilor, tocat coarde, crengi, lucrări de colectare, sortare, condiţionare, etichetare la legume şi fructe, operaţiuni de montare a spaţiilor protejate, respectiv sere şi/sau solare, curăţarea vegetaţiei nedorite şi distrugerea muşuroaielor de pe păşuni şi fâneţe, supraînsămânţări pe pajişti, amenajare surse de apă pentru animale pe pajişti, parcelarea pajiştilor, lucrări specifice de evacuare a dejecţiilor şi de asigurarea furajelor în sau din fermele zootehnice, dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea în fermele zootehnice, tunsul oilor, sortarea, marcarea şi ambalarea ouălor, curăţatul copitelor sau ongloanelor la animale, decolmatat sau curăţat canale de irigaţii şi/sau de desecare.

Comments

comments