De joi, 16 iulie şi până pe 24 iulie, elevii îşi pot depune dosarele la şcolile la care au fost repartizaţi

699 views

Potrivit calendarului întocmit de Ministerul educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, începând de joi, 16 iulie, absolvenţii de clasa a VIII-a îşi pot depune dosarele de înscriere la şcolile la care au fost distribuiţi în prima etapă de admitere la liceu.

Potrivit documentului, în acest an se organizează trei etape de admitere, iar prima a început pe 3 iulie.

Astfel, de joi, 16 iulie şi pâna în data de 24 iulie, elevii pot să-şi depună dosarele de înscriere la şcolile la care au fost distribuiţi în urma repartizării electronice a primei etape de admitere.

Absolvenţii clasei a VIII-a şi-au putut completa fişele de înscriere între 3 şi 7 iulie, iar rezultatele repartizării au fost publicate pe 14 iulie pe site-ul MECS.

Comments

comments