În cadrul conferinţei săptămânale a PNL Argeş, copreşedintele organizaţiei Dănuţ Bica şi-a exprimat punctul de vedere referitor la actuala situaţie politică din judeţul nostru.

Acesta a făcut referire la dosarele penale în care sunt implicaţi din ce în ce mai mulţi primari din Argeş, dar şi la faptul că Piteştiul are în momentul actual doi primari. „Situaţia politică din Argeş este destul de ciudată, avem destule momente în care parcă evoluăm într-o piesă de teatru absurd. Suntem în situaţia în care la Piteşti avem doi primari, în care mai mult de jumătate din primarii aleşi în 2012 au probleme, unii dintre ei chiar nu mai sunt primari, din cauza unor sentinţe judecătoreşti sau din cauza incompatibilităţilor. Cred că a venit momentul în care candidaţii la funcţiile de primar trebuie să fie aleşi în primul rând dintre oamenii oneşti şi nu dintre cei potenţi financiar.“ a declarat copreşedintele PNL Argeş, Dănuţ Bica.

Comments

comments