RECUNOAŞTERE În cadrul unei gale ce a reunit peste 500 de firme, „Medical Tours Company”, Clinica de Stomatologie din Piteşti, a obţinut „Premiul pentru Inovare – Un nou concept în Europa în domeniul turismului dentar”, iar Dacia – „Premiul de Excelenţă pentru Dacia Duster”.

Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România numără 320 de companii membre, dintre care 60% sunt întreprinderi mici şi mijlocii, şi este una dintre cele mai reprezentative şi credibile asociaţii ale investitorilor străini din România. În acelaşi timp, CCIFER reuneşte marile nume ale investiţiilor franceze în România, precum „Dacia Renault”, „Orange”, „Alcatel”, „BRD-Groupe Société Générale”, „Veolia”, „Michelin”, „Lafarge”, etc. CCIFER a aniversat 15 ani de existenţă printr-o Gală dedicată companiilor membre, organizată pe 23 septembrie 2011, la studiourile Buftea şi a reunit peste 500 de reprezentanţi ai companiilor care fac parte din CCIFER, ai instituţiilor publice, ai societăţii civile şi ai presei. În cadrul acestei Gale, „Medical Tours Company”, Clinica de Stomatologie din Piteşti, a câştigat Premiul pentru Inovare– întreprinderi mici şi mijlocii – „Un nou concept în Europa în domeniul turismului dentar”.

Chirurgi dentari din Franţa operează la Piteşti

„Pe piaţa românească activează multe companii ce fac turism dentar. Noi am fost premiaţi pentru ideea de a aduce la Piteşti să opereze, mai ales în cazul implanturilor dentare, chirurgi dentari francezi. Avantajul pentru pacienţi, care vin tot din Franţa, este că pleacă acasă odată cu medicii respectivi şi urmează restul tratamentului acolo, reducând timpul de stat în România. Se mai întorc doar o singură dată, pentru definitivarea lucrărilor”, spune Denisa Raicu, manager general MTC. „Medical Tours Company”  este o clinică franco-română, având în Consiliul de Administraţie  5 asociaţi, dintre care 3 sunt cetăţeni  francezi. Pachetul  majoritar din capitalul social al companiei este deţinut de doctorul Răzvan Savu, recunoscut ca etalon în stomatologia modernă românească. Clinica are sediul în Galeriile „Praxis” din strada Smeurei şi, deşi promovează conceptul de turism dentar pentru piaţa franceză, se adresează deopotrivă şi pieţei locale. Printre companiile argeşene de succes premiate la gala CCIFER se află şi „Automobile Dacia”, care a primit Premiul de Excelenţă pentru Dacia Duster.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI