Alexandru Ioan Cuza a vizitat Argeşul la 5 luni după ce a fost ales domnitor

MĂRTURII ISTORICE. Alexandru Ioan Cuza a vizitat Piteştiul în ziua de 19 iunie 1859, sosind în jurul orei 11. Autorităţile, în frunte cu preşedintele Consiliului municipal, precum şi numeroşi locuitori îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, l-au întâmpinat pe domnitor la intrarea în oraş. Drumul până în centrul oraşului a fost străbătut în nesfârşitele urale ale mulţimii, în cântecele lăutarilor şi în dangătele clopotelor.

Rolul hotărâtor în realizarea Unirii din 1859 a revenit forţelor progresiste şi unioniste precum şi organismelor de decizie constituite în acest scop, între care Divanurile Ad-hoc. Argeşenii şi muşcelenii au ales ca deputaţi în aceste divanuri pe Ion Brătianu, Dimitrie Brătianu, Scarlat Turnavitu şi Tudosie Murgescu (deputat ţăran în Argeş) şi pe Ştefan Golescu, Alexandru G. Golescu, C.D. Aricescu şi Ion Tică (deputat ţăran în Muşcel).

În primăvara anului 1859, Al. I. Cuza a proiectat o călătorie în districtele din nord-vestul Munteniei şi în cele din Oltenia. În cinstea sosirii domnitorului, Consiliul municipal Piteşti a pregătit o scrisoare în care, printre altele, se spunea: „Locuitorii piteşteni, aflându-se în deplină sănătate şi de bucurie pentru venirea Domnului lor constituţional în oraşul lor, Vă aduc, prin organul municipal, felicitaţiunile şi urările lor”.

Preşedintele Consiliului municipal, Gheorghe Enescu, s-a pregătit să-i prezinte domnitorului starea oraşului. Existau în acel an, 1.400 de case şi peste 7.000 de locuitori, zece biserici ortodoxe, una armenească şi o sinagogă, un număr de şase şcoli (una „normală” în limba română; două particulare; una în limba germană, una în limba elenă şi un pension de fete în limbile franceză şi germană) şi un spital cu 30 de paturi. Bugetul municipalităţii prevedea, la venituri, suma de 78.053 lei şi 22 de parale.

După ce a trecut prin Târgovişte şi Găeşti, domnitorul a vizitat oraşul Piteşti în ziua de 19 iunie 1859, sosind în jurul orei 11. Autorităţile, în frunte cu preşedintele Consiliului municipal, precum şi numeroşi locuitori îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, l-au întâmpinat pe domnitor la intrarea în oraş. Drumul până în centrul oraşului a fost străbătut în nesfârşitele urale ale mulţimii, în cântecele lăutarilor şi în dangătele clopotelor. O deosebită atenţie a acordat Al. I. Cuza  şcolilor din oraş, instrucţiei publice, vizitând unele din acestea, iar în data de 20, înconjurat de aceleaşi calde sentimente, domnitorul şi-a continuat vizita la Curtea de Argeş şi apoi la Râmnicu-Vâlcea.

Secularizarea averilor mănăstireşti a fost primită cu satisfacţie de piteşteni

Doamna Elena Cuza, soţia domnitorului, a vizitat oraşul Piteşti la 4 octombrie 1863. Primirea pe care i-au făcut-o orăşenii a fost dintre cele mai călduroase. Intrarea în oraş s-a făcut pe sub arcuri de triumf, împodobite cu ghirlande din frunze de stejar. Seara a avut loc un banchet la Palatul Administrativ, la care a fost prezentat şi un concert de muzică populară românească.

Populaţia din Piteşti şi-a manifestat, în nenumărate rânduri, adeziunea faţă de reformele cu caracter democratic adoptate de guvern. Secularizarea averilor mânăstireşti a fost primită cu satisfacţie de locuitorii oraşului Piteşti, care au participat cu însufleţire la festivităţile organizate, în ziua de 16 decembrie 1863, ocazie cu care s-a trimis domnitorului o vibrantă telegramă şi s-a sărbătorit înfăptuirea acestui act considerat „de mare importanţă socială şi naţională”.

Piteştenii şi-au manifestat, de asemenea, adeziunea la politica domnitorului şi a guvernului Kogălniceanu, prin votarea statutului – noua constituţie a ţării – în cadrul plebiscitului organizat între 10 şi 14 mai 1864, acţiune la care locuitorii oraşului au participat în masă şi cu multă însufleţire.

Pentru a cunoaşte starea de spirit privind reformele înfăptuite de domnitor, Mihail Kogălniceanu a întreprins, în vara anului 1864, o călătorie în Muntenia. Argeşul şi Muşcelul au fost printre primele judeţe vizitate.

În telegrama pe care primul ministru a expediat-o din Câmpulung Muşcel la data de 30 august 1864 se arăta: „Piteştenilor le lipsesc de toate, ca tuturor oraşelor din Muntenia. O veche ruină ar putea fi transformată în primărie. Am promis cetăţenilor, care ţin mult la aceasta, ca să interviu pe lângă Alteţa Voastră ca ea să fie dăruită oraşului, precum şi o veche grădină aparţinând unei mănăstiri secularizate (Schitul Buliga – n.n.)  din partea locului şi care n-ar pierde nimic ca să fie transformată în parc public”.

În vara şi toamna anului 1864, au avut loc alegeri pentru consiliile municipale, judeţene şi pentru Cameră. Alegerile municipale desfăşurate în 26 iulie – 7 august 1864, au însemnat o victorie categorică în majoritatea oraşelor ţării, printre care şi în Piteşti, a politicii promovate consecvent de Alexandru Ioan Cuza. Era încă o dovadă a dorinţei locuitorilor acestui oraş de a contribui la dezvoltarea generală a ţării, în spiritul nou, inaugurat de epoca Unirii Principatelor.

Muşcelenii i-au făcut cadou lui Cuza o sabie

În 26 octombrie 1864, Consiliul Judeţean Muşcel a înaintat domnitorului o moţiune în care se arăta că: „S-a hotărât ca drumul ce va începe în primăvară de la frontiera dinspre Braşov până la Câmpulung cu podul pă Dâmboviţa pe lângă comuna Rucăr să poarte numele de Alexandru Ioan I-iul, desăvârşitorul Unirii, întemeietorul Statului Român”. Tot în semn de recunoştinţă pentru reformele înfăptuite, muşcelenii, aşa cum reiese dintr-un proces-verbal al Consiliului Judeţean Muşcel din 26 noiembrie 1864, în număr de 2,500, au semnat o petiţie prin care şi-au exprimat hotărârea să ofere o sabie de onoare domnitorului, având ca inscripţie următorul  conţinut: „…pentru proiectul de lege electorală şi de lege rurală, prezentate de ministrul Kogălniceanu în zilele de martie şi aprilie care au fost respinse de desfiinţatele Camere, judeţul Muşcel şi oraşul Câmpulung sunt recunoscători”.

Cum până la data de 26 noiembrie 1864, nu se reuşise să se strângă decât suma de 120 de galbeni, Consiliul Judeţean Muşcel a hotărât ca diferenţa până la 220 de galbeni cât costa sabia, care era deja comandată la Paris, să fie completată de Casa judeţului. Acelaşi document ne face cunoscut că autorităţile muşcelene au ţinut legătura cu Iancu Alecsandri, fratele poetului Vasile Alecsandri, care, în acel timp era agentul diplomatic al Românei în capitala Franţei şi care a primit ca sarcină să se îngrijească de confecţionarea sabiei respective.

Cinstea înmânării acestei săbii i-a fost încredinţată lui Nicolae Kretzulescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, ministru secretar de stat la Departamentul Finanţelor şi consilier al judeţului Muşcel. Acesta, în fruntea unei delegaţii din care n-au lipsit istoricul C.D. Aricescu şi Dimitrie Negulici, fratele pictorului Ion Negulici, pe data de 10 decembrie 1865, într-o duminică, s-a prezentat la domnitorul Cuza şi i-au înmânat sabia. Cu ocazia înmânării, Nicolae Kretzulescu a rostit următoarele cuvinte: „Măria Ta! Judeţul Muşcel şi reşedinţa sa, oraşul Câmpulung, vine azi prin delegaţi şi au onoarea a se înfăţişa înaintea Măriei Tale a vă prezenta sabia ce în simţământul lor de devotament pentru Măria Voastră a crezut a vă oferi. Câmpulungenii şi toţi muşcelenii, locuitorii pământului de descălecătoare a lui Radu Negru se fălesc a putea astăzi să închingă cu sabia oferită de dânşii pe domnul României ale cărui fapte măreţe vor face epocă în istoria ţării şi vor lăsa nemuritor numele lui Alexandru Ioan”. Domnitorul le-a mulţumit şi i-a însărcinat pe soli să mulţumească din partea-i muşcelenilor şi a adăugat că, atunci când este vorba de patrie, „…a căutat totdeauna a se insufla din strămoşeasca pildă a domnitorilor români”.

„De la voi atârnă acum ca să întăriţi prin precumpănirea voastră acest moment al propăşirii naţionale”

Activitatea intensă depusă de domnitor a avut urmări asupra stării sănătăţii sale, acesta înainte de plecare la băi, la Ems, în Germania, adresând o proclamaţie la 18 iulie 1865, la Ruginoasa. Prin această proclamaţie din care un exemplar se păstrează şi în cadrul Direcţiei Judeţene Argeş a Arhivelor Naţionale, domnitorul aduce la cunoştinţă că „… în cei şapte ani de muncă în interesul ţării, şapte ani de griji au zdruncinat într-atât sănătatea mea, încât astăzi mă văz silit a vă părăsi pentru un scurt timp şi a pleca la băi spre a putea la reîntoarcerea mea iarăşi a lucra cu reînnoite puteri la îndeplinirea grelei misiuni ce mi-aţi încredinţat în zilele de 5 şi 24 ianuarie ”. Proclamaţia se încheia cu îndemnul: „Românilor! De la voi atârnă acum ca să întăriţi prin precumpănirea voastră acest moment al propăşirii naţionale”.
Acestea au fost câteva mărturii documentare care ne demonstrează nouă şi urmaşilor noştri că atât reformele preconizate şi aplicate în timpul domniei lui Al. I. Cuza, cât şi politica externă a acestuia s-au bucurat de un sprijin, putem spune mare, din partea populaţiei din judeţul Argeş şi fostul judeţ Muşcel.