Curtea Supremă judecă joi primul termen în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis! Candidatul ACL la prezidenţiale spune că nu are emoţii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit primul termen, în 25 septembrie, în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, în care Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), instanţa supremă urmând să dea o decizie definitivă.

Dacă instanţa va decide definitiv şi irevocabil că Iohannis este incompatibil, acesta nu ar mai putea candida, iar ACL ar fi privată de posibilitatea de a mai desemna pe altcineva în locul său. ”Mă bucur că se dorește fixarea unui termen rapid pentru a rezolva o temă care este în mod fals folosită de către contracandidații mei la alegerile prezidențiale. Îmi exprim speranța ca odată cu clarificarea acestui subiect, campania electorală să nu mai fie viciată prin folosirea unor astfel de atacuri. Din respect pentru cei peste două milioane două sute de români și familiile lor care au ales să mă sprijine în această campanie electorală, semnând pentru candidatura mea, consider că este nevoie din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție de o soluție cât mai rapidă la această speță. Am toată încrederea în justiția din România, iar orice decizie a justiției trebuie respectată. Ca și până acum, voi răspunde cu promptitudine la orice apel sau solicitare a instanței de judecată“, se arată într-un comunicat transmis de Klaus Iohannis.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S. C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.