Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza pentru perioada 6-19 februarie 2017. Potrivit specialiştilor, în acest interval, vremea va intra într-un proces de răcire până în data de 14 februarie, cu temperaturi minime în unele regiuni de până la minus 14 grade, după data de 15 februarie urmând ca temperaturile să crească uşor, până la maxime de până la 8 grade.

În Banat, vremea se va răci accentuat începând din data de 7 februarie. Scăderea de temperatură se va resimţi la început în privinţa valorilor maxime ce se vor încadra, în medie regională, între 1 şi 6 grade, sub normalul perioadei din an, apoi în special la minimele nocturne, ce pot coborî în intervalul 12 – 14 februarie chiar sub limita gerului şi vor fi în medie de -8…-3 grade. După data de 15 februarie este estimată o încălzire uşoară şi treptată a vremii, fiind anticipate temperaturi maxime de 5…8 grade şi minime de -6…-2 grade, mediat pe regiune.

În primele zile ale intervalului de referinţă vor fi precipitaţii pe spaţii extinse, moderate cantitativ, la început ploi, ulterior lapoviţă şi ninsoare. Apoi, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, acestea fiind estimate să apară din nou cu o extindere mai mare spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.

Vremea va intra şi în Crişana într-un proces de răcire, ce se va concretiza prin temperaturi maxime apropiate de mediile climatologic specifice perioadei, cu valori în general de 1…4 grade şi minime nocturne ce vor coborî spre limita gerului şi vor fi cuprinse între -10 şi -4 grade, cele mai scăzute valori fiind de aşteptat în perioada 11 – 14 februarie. Apoi, după data de 15 februarie, este estimată o creştere treptată a temperaturii aerului, spre maxime de 6…8 grade şi minime de -6…0 grade, mediat pe regiune.

Precipitaţiile – ploaie, lapoviţă şi ninsoare – vor mai frecvente şi în cantităţi moderate în primele zile ale intervalului de prognoză. Apoi probabilitatea de apariţie a acestora va fi redusă până spre sfârşitul perioadei de referinţă, când pot apărea din nou cu o frecvenţă mai mare.

În Transilvania, valorile termice vor fi în scădere de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni rece pe timpul nopţilor, când local, în special în perioada 9 – 14 februarie, va fi ger, temperaturile minime urmând a se încadra între -14 şi -6 grade, medie regională. Valorile termice diurne se vor situa în marea lor majoritate în jurul mediilor climatologic specifice acestei perioade din an, într-un ecart general de -1…3 grade. În ultimele zile ale intervalului de prognoză va fi posibilă o încălzire a vremii, fiind estimate valori maxime de 1…5 grade şi minime de -8…-6 grade, mediat pe regiune.

La începutul intervalului se vor semnala precipitaţii locale, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Apoi, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă până spre sfârşitul perioadei de prognoză.

Vremea va fi în răcire în Maramureş în intervalul 7 – 14 februarie şi aceasta se va resimţi cu precădere la temperaturile din cursul nopţilor, care vor scădea spre un ecart mediu de -12…-8 grade, cu cele mai reduse valori la începutul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile maxime vor fi în general apropiate de mediile climatologic specifice perioadei din an, respectiv valori de 1…4 grade. În ultimele zile este posibilă o creştere a temperaturilor, cele diurne fiind estimate la 3…6 grade, iar cele nocturne la o medie regională de -7…-5 grade.

În primele zile vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, pe spaţii relativ extinse. Apoi, până în jurul datei de 14 februarie, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.

În Moldova, valorile de temperatură vor scădea accentuat, astfel că în perioada 7-14 februarie vremea va deveni deosebit de rece, geroasă în cursul nopţilor. Se vor înregistra maxime diurne de -6…-3 grade şi minime de -16…-12 grade, în medie regională. În ultima parte a intervalului (după data de 15 februarie) este posibilă o creştere uşoară şi treptată a temperaturilor, fiind estimat un ecart al maximelor de -4…-1 grad şi al minimelor de -11…-8 grade.

În primele zile ale intervalului, pe arii extinse vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local mai importante cantitativ. Apoi vor fi posibile doar fulguieli izolate, iar după data de 15 februarie va creşte din nou probabilitatea pentru precipitaţii mai frecvente.

După primele zile caracterizate de o vreme caldă, începând din 8 februarie temperaturile vor scădea accentuat în Dobrogea, astfel că maximele se vor situa într-un ecart mediu de -4…0 grade, iar minimele între -10 şi -7 grade. O încălzire uşoară şi treptată a vremii este estimată după data de 15 februarie, astfel că până la sfârşitul intervalului de prognoză temperaturile vor ajunge, în medie, la 0…2 grade, cele maxime şi -7..-5 grade, cele minime.

Precipitaţiile, la început ploi, apoi lapoviţă şi ninsoare, vor fi mai frecvente între 7 şi 9 februarie, perioadă după care probabilitatea pentru ninsori slabe va fi redusă. După data de 15 februarie pot apărea din nou precipitaţii pe spaţii mai extinse.

În Muntenia, vremea se va răci accentuat începând din 8 februarie, astfel că valorile diurne vor deveni negative şi se vor încadra într-un ecart mediu de -4…-1 grad, iar cele nocturne vor coborî local sub pragul gerului, urmând a oscila în medie regională între -12 şi -8 grade. O încălzire uşoară şi treptată a vremii este estimată după data de 15 februarie, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză temperaturile vor ajunge la medii de 0…2 grade, cele maxime şi de -9…-7 grade, cele minime.

În perioada 7 – 9 februarie vor fi precipitaţii pe arii extinse, moderate cantitativ, la început mai ales ploaie, apoi predominat ninsori. Ulterior acestui interval, probabilitatea pentru ninsori slabe va fi redusă, urmând ca după data de 15 februarie să fie posibile din nou precipitaţii mai frecvente.

După data de 8 februarie valorile termice vor scădea accentuat şi în Oltenia, vremea devenind rece, geroasă local în cursul nopţilor. Astfel, temperaturile maxime vor fi de -4…0 grade, iar cele minime de -11…-6 grade, în medie.

O încălzire uşoară şi treptată a vremii este estimată după data de 15 februarie, fiind de aşteptat valori diurne uşor pozitive şi minime nocturne de -7…-5 grade.

Începând din noaptea de 6/7 februarie până în data de 9 februarie vor fi precipitaţii pe arii extinse şi local mai însemnate cantitativ, la început mai ales ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare. Ulterior acestui interval, probabilitatea pentru precipitaţii va fi foarte redusă, acestea fiind posibile din nou pe arii mai extinse după data de 15 februarie.

La munte, vremea va fi în răcire accentuată după data de 7 februarie, nopţile devenind geroase, cu minime de -16…-12 grade, iar valorile diurne urmând a se încadra între -8…-4 grade. Temperaturile vor fi în creştere uşoară şi treptată începând din 15 februarie, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză este estimat să atingă un ecart mediu de -5…-2 grade, cele maxime şi -10…-7 grade, cele minime.

În perioada 7 – 9 februarie, pe arii extinse vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ. Apoi, până spre sfârşitul intervalului de prognoză probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.

Comments

comments