Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Decembrie: frig și ploi, zăpadă la munte

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunțat astăzi, la Antena 3 CNN, cum va fi vremea în minivacanța de 1 Decembrie.

„O vreme apropiată de normalul termic al perioadei din calendar, în partea de sud și est a țării, acolo unde maximele vor înregistra valori cuprinse între 3 și 6 grade, în zona litoralului”, a precizat directorul ANM.

„Mai cald va fi în regiunile intracarpatice, pentru că maximele în această parte a țării vor avea valori între 8-10 grade Celsius.

Posibil și în Capitală, pe parcursul după-amiezii și al primei părți din noaptea de 1 spre 2 decembrie, să vorbim de ploi slabe.

Intensificări de vânt de 35-45 km/ ora vor fi de interes în ziua de 1 decembrie.

La munte ne vom putea bucura deja de prezența stratului de zăpadă. Ne mai așteptăm ca, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, la o probabilitate foarte ridicată, în zona montană înaltă, să consemnăm prezența precipitațiilor sub formă de ninsoare.”, a mai anunțat Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.