Cum se lupta fostul preşedinte al PSD Argeş, Filip Georgescu, cu PRO TV şi Andreea Esca, pe vremea când era deputat

624 views

Preşedintele PSD Argeş, între anii 2005 – 2008, după care deputat din 1990 până în 2008, Filip Georgescu rămâne unul dintre cele mai spumose personaje politice de pe scena argeşeană.

O dovedeşte şi o declaraţie politică făcută de la plenul Parlamentului, din data de 14 septembrie 2011, când a luat la rost PRO TV-ul pentru că dădea prea multă publicitate în timpul filmelor, iar el nu mai înţelegea nimic, nici filmul, nici reclama.

Filip Georgescu: “Nu am fost atent la minutele alocate publicităţii, dar mi-a atras atenţia că într-o pauză publicitară am putut servi gustarea de seară”

Redăm în continuare declaraţia politică a lui Filip Georgescu prin care acesta dezvăluie cum a urmărit la PRO TV un film american, care în loc să înceapă la 14.00 a început la 14 şi 10 minute şi în loc să ţină două ore a fost difuzat doar o oră şi douăzeci de minute…

Filip Georgescu:
În declaraţia politică de astăzi doresc să mă refer la programele televiziunilor româneşti.
În concediu fiind, am constatat că, pe mai toate posturile de televiziune din ţara noastră, temele abordate cu precădere şi în sezonul estival au o tentă politică. Aceiaşi oameni (comentatori politici îşi spun ei), aceiaşi invitaţi (politicieni se prezintă ei) şi aceleaşi teme sunt mestecate şi amestecate de dimineaţă până în noapte târziu, dar care nu rezolvă nimic, nu deschid nicio uşă pentru rezolvarea problemelor aprig dezbătute. Într-o asemenea situaţie, orice cetăţean de rând (şi eu sunt unul dintre ei) caută să găsească, din noianul de programe, unul care-i convine.

Aşa am făcut şi eu într-o seară din iulie a.c. Am ales un film difuzat de PRO TV între orele 20,30 şi 22,30. Nu am fost atent la minutele alocate publicităţii, dar mi-a atras atenţia că într-o pauză publicitară am putut servi gustarea de seară. A doua zi, am verificat cu mai multă atenţie întreruperile de program cauzate de spoturile publicitare. Aşa se face că am ales tot postul de televiziune PRO TV, care, conform programului difuzat de ziarele centrale, avea prevăzut între orele 14,00-16,00 un film american. Spun că era prevăzut, deoarece filmul a început la ora 14 şi zece minute. După numai 13 minute, adică la 14 şi douăzeci şi trei de minute, filmul este întrerupt pentru primul calup de reclame, care a fost difuzat timp de nouă minute. La 14 şi 32 de minute urmărim din nou filmul poliţist, care este întrerupt din nou, tot 9 minute, pentru reclamă, între orele 14 şi 56 de minute şi 15 şi 5 minute. Televiziunea respectivă ne lasă să urmărim acţiunea până la orele 15 şi 32 de minute, după care se mai dă publicitate timp de 12 minute. Ultimul sfert de oră dedicat filmului nu a mai fost întrerupt.

În concluzie, dintr-un program de două ore scris negru pe alb, dedicat filmului artistic, acesta a fost difuzat doar o oră şi douăzeci de minute. Modul acesta de a difuza unele programe te face să nu mai înţelegi nici filmul, nici reclama. Este un amalgam greu de înţeles pentru noi. Spunem pentru noi, că pentru televiziune este o mană cerească. Un simplu calcul ne arată că televiziunea respectivă difuzează zilnic cam 6 ore de publicitate. Ştiindu-se că un minut de publicitate costă mii de euro, vă daţi seama de câştigul enorm, de sutele de mii de euro care pleacă zilnic spre susţinătorii străini ai postului respectiv.

Noi înţelegem că orice televiziune particulară se susţine prin banii câştigaţi din publicitate, dar parcă există un program care prevede expres modul în care se derulează asemenea clipuri. Nu ştiu dacă CNA-ul urmăreşte îndeaproape programele televiziunilor din ţara noastră, dacă sunt respectate legile şi regulile prevăzute în acest domeniu. Din ce ni se prezintă zilnic pe micile ecrane credem că nu. După cele văzute şi constatate, ar fi mai bine să ni se prezinte publicitate şi film, decât film şi publicitate. Ar mai fi o soluţie. La începutul orei de difuzare să apară Andreea Esca, deoarece prin debitul său verbal ne poate povesti în maximum cinci minute acţiunea filmului, apoi să urmeze publicitate timp de două ore, iar în final prezentatoarea să ne anunţe că urmează ştirile PRO TV.

Asemenea anomalii se întâmplă şi la alte posturi de televiziune generaliste. Dacă CNA-ul nu se sesizează, măcar rog comisia noastră de cultură să investigheze asemenea practici ale televiziunilor din ţara noastră”.

Comments

comments