Cum poţi deveni rezervist? Recrutările încep în maximum 3 luni

1,155 views

Legea privind Statutul rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2017. Normele de aplicare a legii urmează să fie emise în termen de cel mult 90 de zile, după care Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va încheia contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari, din care circa 2.300 de soldaţi şi gradaţi, 400 de subofiţeri şi maiştri militari şi 200 de ofiţeri.

MApN anunţă că în acest moment nu se pune problema reluării stagiului militar obligatoriu şi că voluntarii rezervişti urmează să primească, pe toată perioada în care vor beneficia de acest statut, 10 la sută din salariul de bază. Articolul 5 din Legea 270/2015 cu privire la Statutul rezerviştilor voluntari prevede că aceştia vor fi declaraţi în continuare în sistemul public de pensii, de asigurări sociale de sănătate şi în sistenul asigurărilor de şomaj pentru perioadele în care participă la instruire şi în misiuni şi vor beneficia de drepturi salariale prevăzute pentru personalul militar activ, prime de fidelitate, măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală, recuperare după participarea la misiuni, drepturi de echipare şi de hrană, pensii şi despăgubiri în caz de invaliditate, cursuri gratuite şi decontarea deplasărilor în afara garnizoanei de reşedinţă pe timpul chemării de către unităţile militare. Totodată, rezerviştii voluntari vor beneficia de asistenţă familială acordată de autorităţile militare şi civile.

Pentru a putea fi recrutaţi, rezerviştii voluntari trebui să nu fi fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română, să nu aparţină unor culte care contravin normelor de păstrare a ordinii publice sau care încalcă bunele moravuri, să cunoască limba română şi să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani. După semnarea contractului, pe durata programului de instruire iniţială, participanţii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri cu ale soldaţilor profesionişti în activitate. Cei care au îndeplinit serviciul militar activ nu parcurg programul de instruire iniţială. La finalul perioadei de pregătire, participanţii depun jurământul militar.

Potrivit articolului 19 din Legea 270/2015, primul contract se încheie, în condiţiile prevăzute de lege, pe o perioadă de patru ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum trei ani, având în vedere încadrarea în clasele de evidenţă ca rezervist stabilite de lege. La încetarea contractului, rezerviştii voluntari sunt trecuţi în poziţia de rezervist, în rezerva de mobilizare, în condiţiile legii.

Comments

comments