Calinic Argatu, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost deputat în legislatura 1990-1992. În cartea sa “Toată vremea-și are vreme”, acesta povesteşte despre prima sa interpelare legată de Legea Funciară, dar şi cum a fost ajuta în acest demers de fostul preşedinte Ion Iliescu.

“În cursul lunii ianuarie 1991, adică mai bine zis pe data de 22 ianuarie, am prezentat în plenul ședinței Camerei Deputaților din Parlamentul României, un demers din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu Legea Funciară, care era pe ordinea de zi.

Am vrut să mă arăt și pe mine, că, dragă Doamne, am activat și eu în Parlament, nestând ca o ”mobilă” în sala de spectacole, cum îi plăcea Patriarhului Teoctist să mă ironizeze, cu accente de invidie sau batjocură, că nu mai era deputat în Marea Adunare Națională….unde se votau legi într-o ședință, gata pregătite și era vai de capul lor dacă nu le acceptau prin vot deschis – prin ridicare de mâini – urlând cât îi ținea gura: Ceaușescu și Poporul, iar coriștii tunau: Partidul, Ceaușescu, România!

Acum nu se mai cântă nimic, ca pe vremea colectivei.
Ce mai vremuri! Rapide și cantabile!

Dar să nu mai glosăm pe timpuri trecute și să ne arătăm noi vânjoșenia parlamentară concretizată și cu niscaiva voturi:

”Domnule Președinte,
Distinși colegi deputați.

Cu îngăduința Domniilor Voastre, mă voi referi la Proiectul Legii Funciare.
Având în vedere transformările care se preconizează în domeniul funciar din Țara noastră, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în numele clerului, monahilor și credincioșilor, a adresat, pe această cale, Parlamentului României o întâmpinare, prin care solicită a se lua măsurile necesare pentru studierea posibilităților înscrierii în Legea Funciară a unor prevederi care să reglementeze reintrarea în posesia unităților ei administrative, a fostelor proprietăți funciare.

Pentru a se putea stabili, cel puțin în parte, situația anterioară în scopul ușurării întreținerii parohiilor, unităților monahale cu marele număr de monumente istorice și de artă, școlile teologice și Centrele Eparhiale, în atribuția cărora intră activități spirituale, sociale, filantropice și de educație religios morală, Sfântul Sinod solicită înscrierea în Legea Funciară a unui articol prin care să se restituie, după posibilități și situații locale, terenuri agricole, vii, păduri, fânețe, livezi, lacuri, după cum urmează:

5 hectare teren în echivalent arabil pentru fiecare biserică parohială și filială;

5 hectare teren în echivalent arabil pentru fiecare schit monahal;

15 hectare teren în echivalent arabil pentru fiecare mănăstire, școală teologică și instituție filantropică a Bisericii;

30-50 hectare în echivalent arabil petrnu fiecare Centru episcopal, arhiepiscopal și mitropolitan;

Considerăm că în felul acesta se va putea repara, în parte, marea nedreptate care s-a făcut prin deposedarea de bunuri a unităților bisericești prin trecerea în patrimoniul statului, a acestora.

Aceste terenuri se vor administra de epitropiile și consiliile parohiale și eparhiale, iar toate veniturile se vor folosi, așa cum am menționat, pentru activități obștești, superioare, ale Bisericii. Ne întrebăm, cum a putut Biserica noastră, în trecutul ei, ca să-și împlinească opera istorică, spirituală și culturală, timp de două milenii, neexistând capitol din istoria Țării, în care Biserica să nu fi avut un rol determinant?

Aceasta s-a datorat, desigur, activității Bisericii, prin slujitorii ei și posibilităților economice ale Bisericii.

Distinși Colegi Deputați,

Ați remarcat, de bună seamă, că Biserica, în chip cumpănit, nu revendică acum tot ceea ce i-a aparținut înaintea naționalizării, colectivizării și cedărilor forțate, operate în vremurile trecute.

Suntem încredințați că întâmpinarea Sfântului Sinod se va bucura de întreaga atenție și aprobare a Domniilor Voastre!

Rezolvându-se această problemă în sensul solicitat, va fi pilduitoare pentru modul în care România democrată, eliberată de tarele trecutului, înțelege să repună în drepturile ei legitime, o instituție strămoșească de cultură și spiritualitate românească.

Vă mulțumesc!
Deputat, Episcop Calinic Argatu Constantin
22 ianuarie 1991”

După cum s-a văzut dar și revăzut, pe documentul prezentat am notat: ”S-a votat în ședința din 23 ianuarie 1991, ora 11.00 până la ora 21.00 (dezbateri puternice, cu strigături pe care nu le redau aici pentru obrazul subțire al deputaților).

Din tot plenul ședinței au fost patru împotriviri și cinci abțineri. A fost un triumf plătit cam scump, după cum veți vedea.

Pe același document, am mai scris, spre amintirea acelor vremuri, cu roșu:

”La dosarul special, pentru aducere aminte de activitatea deputatului Calinic Argeșeanul, episcop de Argeș.”

Ca să vedeți! Nu mă judecați prea aspru dacă vă spun cum am tras ”odgoanele” pentru a se ajunge ca domnii mei colegi să aprobe:

– 5 hectare teren în echivalent arabil pentru fiecare biserică parohială și filială;
– 5 hectare teren în echivalent arabil pentru fiecare schit monahal;
– 15 hectare teren în echivalent arabil pentru fiecare mănăstire, școală teologică și instituție filantropică a Bisericii;
– 30-50 hectare în echivalent arabil pentru fiecare Centru episcopal, arhiepiscopal și mitropolitan;

Era doar, o mică parte din cele ce a avut Biserica, acesta fiind un început promițător.

Ceea ce m-a surprins a fost poziția lui Dan Marțian, Președintele Camerei Deputaților, care, în principiu nu voia să se aprobe nimic. Intervențiile au fost îndelungi și cu ocările snoabe unei asemenea intervenții.

Văzând că se merge în pas de melc și totodată cu slabe speranțe, o delegație de deputați au fost primiți la Ion Iliescu, care cu răbdare ne-a ascultat. Îl vedeam pentru prima oară, față către față, mirându-mă cât de puțin seamănă cu imaginea de la televiziune, care-i deformează fața. Ne-a promis ajutorul. Nu era imixtiune în treburile Parlamentului pentru că nu era în vigoare Constituția care prevedea separația puterilor în stat.

Pentru a putea fi sigur, am abordat pe Alexandru Bârlădeanu, Președintele Senatului, care a fost de acord cu ”mizilicul funciar” și se mira, de ce Dan Marțian este împotrivă?

Se apropia ședința cu problema Legii Funciare. Pentru a se ieși din încurcătură, după cum se șoptea prin culise, Alexandru Bârlădeanu a rugat pe Ion Iliescu să-l cheme pe Dan Marțian și să-l trimită pe undeva cât timp se va ține ședința prezidată de Alexandru Bârlădeanu, în lipsă.

Zis și făcut. La ședința comună apare Alexandru Bârlădeanu singur și se începe votarea rapidă pe articole și aliniate:

– Cine este pentru 5 hectare la parohie? Votarea era prin ridicare de mâini. Ca la comandă rotonda s-a umplut de brațe ridicate.

– Ce este aia filie? strigă un deputat cu glasul hârbuit de mahorcă.

– O parohie mai mică, strig eu repede ca să nu se piardă timpul și să vină Dan Marțian.

– Cine este pentru 5 hectare la schitul monahal?

– Ce este acela schit, strigă hăhăind un senator îmbujorat la față.

– O mănăstire mai mică, glăsuiește într-un bas-bariton hârbuit, senatorul Simeon Tatu, făcând cu ochiul și înghițând o gură de apă de 60 de grade.

– Cine este pentru 30-50 hectare pentru Centrele Eparhiale? își ridică vocea, Bârlădeanu Alexandru, ca să acopere hălăciuga verbală, de nu se mai înțelegea om cu om.

– Cine este împotrivă?

– Preasfințitul Calinic, strigară în cor vreo câțiva deputați de lângă mine, râzând cu gura până la urechi. Întreaga rotondă parlamentară s-a umplut de un râs atât de sănătos și solid, încât, bucuria mea a fost una dintre cele mai mari.

Când s-a potolit Divanul Domnesc de pe Colina Patriarhiei, intră în trombă Dan Marțian. Ce a fost la gura lui după ce a aflat rezultatul votării, nu se poate reda, mai ales că l-am văzut atât de mânios, ridicând tonul la bietul Bârlădeanu, care se apăra, desigur, tot întinzându-și gâtul – avea un tic nervos – ca un rățoi leșesc.

I-am mulțumit pentru strategie și rezultatul încurajator, dar iarăși nu pot spune cum și-a gratulat colegul de Parlament, deși era foarte serios, dar scos din răbdări, n-a mai ținut cont de ceea ce se putea auzi în jur.
Când am dat ochii cu Dan Marțian – cu toate precauțiile mele de a-l ocoli – îl aud cum mă gratulează, mulțumindu-mi pentru ca să-mi ajungă pe multă vreme.

De la ședința Parlamentului m-am dus glonț la ședința Sinodului și-i dau, discret, un bilețel Patriarhului Teoctist, care, fără întârziere, zice, ca să-l audă Sinodul:

– Iote, iubiți sinodali, la intervenția Noastră, acum chiar, Parlamentul României a aprobat pentru Patriarhia Română, eparhii, mănăstiri, școli, schituri, parohii și filii, o sumă de hectare de teren arabil.

A citit hectarele, s-a lăudat pe sine – avea și de ce! – dar despre Calinic, niciun cuvânt. N-am zis nimic. Era bucuros pentru izbândă, dar și pentru că a avut ocazia publică de a mă ignora total.
Nu uita înfruntările!

Așa-i dacă nu taci cât trebuie și nu numai, când trebuie!”

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, vol. V, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016

 

Comments

comments