Cum își petrecea Ceauşescu vacanţă la mare. 500 de oameni îi asigurau paza

În anii ’70 comuniştii din România îşi doreau să se relaxeze. Încă de la sfârşitul anilor `50, noii conducători au dorit înfiinţarea unor locuri de agrement pe litoralul Mării Negre. Astfel, au început preocupările în acest sens: stabilirea viitoarelor locaţii, proiectarea unor hoteluri-case de protocol care să satisfacă gusturile modern-emancipate ale „înaltului activ de partid”.

Ulterior şi clasa proletară avea să primească acces la relaxare. Au fost trimişi arhitecţi peste hotare pentru documentare în statele capitaliste, în Franţa, Italia, Germania (R.F.G.), Suedia etc.

Câţiva ani mai târziu, la începutul deceniului şase au început lucrările în zona fostei mlaştini şi a pădurii Comorova, aflată la nord de Mangalia. Noi staţiuni, botezate cu nume din mitologia greco-romană au fost construite de la zero: Neptun, Jupiter, Olimp, Venus etc. Pe măsură ce proiectele au fost demarate, statul comunist a intuit că investiţiile în turism pot fi o important sursă de venituri la buget (mai ales valutare). Turismul în masă pe litoralul românesc a început să ia forma pe care o cunoaştem astăzi.

Elita comunistă avea o zonă preferată de relaxare: staţiunea Neptun – cunoscută în epocă drept „Perla litoralului românesc”.

Mai jos prezentăm un document despre cum „cel mai iubit fiu al poporului” îşi petrecea vacanţa la malul mării sub paza vigilentă a Securităţii.

Astfel, când cuplul Ceauşescu petrecea o parte a perioadei estivale la vila de protocol de la Neptun, diferite unităţi de securitate – centrale şi locale, precum şi alte instituţii militarizate (miliţie, pompieri, armată) conlucrau pentru asigurarea pazei şi a protecţiei acestora.

Pentru acţiunea „ALBATROS 76” (indicativul Securităţii pentru vacanţa cuplului prezidenţial pe litoral, în staţiunea Neptun, anul 1976) aproximativ 500 de ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen ai Ministerului de Interne (Securitate, Miliţie şi alte structuri) au fost desemnaţi să asigure liniştea concediului preşedintelui R.S.R.

Evident, şeful statului trebuia protejat prin măsuri speciale împotriva unor posibile ameninţări teroriste, ori de altă natură.

Trebuie spus că planurile de acţiune ale securităţii cuprindeau pe lângă aspectele normale în astfel de cazuri (paza militarizată propriu-zisă, verificarea personalului militar sau civil din preajma familiei Ceauşescu, verificarea deţinătorilor de arme de foc din zonă, a celor cu probleme psihice etc) şi unele mai puţin obişnuite.

Astfel, se preconizau controale specializate zilnice ale microclimatului şi ale nivelului de radioactivitate, precum şi crearea unui laborator pentru verificarea toxicologică şi bacteriologică a alimentelor cu „destinaţie specială”.

Personalul de servire de la vila de protocol trecea printr-un temeinic control medical. Trebuiau raportate de urgenţă orice epidemie sau epizootie izbucnite pe litoral. Turiştii străini urmau să fie identificaţi, verificaţi şi urmăriţi. Ministerul Transporturilor trebuia să ia măsuri ca trenurile să nu tulbure liniştea – deci fără ţignale de locomotivă în Neptun.

Bineînţeles, dat fiind natura dictatorială a regimului, trebuiau supravegheate şi împiedicate să acţioneze persoanele care ar fi încercat să se adreseze direct lui Ceauşescu pentru rezolvarea anumitor probleme. De asemenea, Securitatea avea datoria de a identifica „elementele” predispuse la acţiuni de protest, urmând să acorde o atenţie deosebită taberelor de studenţi şi elevi, precum şi manifestărilor culturale şi sportive.

Plan de măsuri privind acțiunea „ALBATROS 76”

O atenţie deosebită să se acorde concentrărilor de persoane din zonă şi în mod special, taberelor de studenţi şi elevi, manifestărilor culturale şi sportive, festivalurilor etc.

Direcția a II-a să asigure măsuri de întărire a activității de profil în obiectivele economice din zonă (şantiere, întreprinderi, porturi etc.), precum şi de asigurare a eventualelor deplasări cu trenul. În strînsă legătură cu organele competente din Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor să prevină tulburarea liniştii în sectorul staţiunii „Neptun”, de către mijloacele de transport C.F.R.

U.M.0525/R.P. să stabilească forţele şi mijloacele necesare, precum şi modul de acţiune, pentru îndeplinirea misiunii de prevenire, intervenţie şi cooperare pe linie de antiterorism, în conformitate cu ordinul nr.00650/1975. Aceste măsuri să fie cuprinse într-un plan special, care va fi înaintat Comandamentului acţiunii „ALBATROS 76”.

Direcţia de paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul trecerii frontierei, în cooperare cu U.M.0920, să asigure – prin măsuri eficiente – prevenirea pătrunderii în ţară, prin punctele de treceri frontieră şi îndeosebi Vama Veche, Constanța şi Galaţi, a persoanelor posesoare sau suspecte că posedă armament, muniţie, explozivi, substanţe chimice, bacteriologice sau radioactive, precum şi a persoanelor suspecte de apartenenţă la organizaţii teroriste.

Inspectoratul General al Miliţiei, să asigure:

a/ întărirea măsurilor de ordine publică şi de siguranţă a circulaţiei în localităţile şi obiectivele în care vor avea loc acţiuni, precum şi pe itinerarele de deplasare;

b/ efectivele necesare pentru măsuri de pază – ordine în localităţile turistice de pe litoral;

c/ supravegherea activă şi întreprinderea măsurilor de neutralizare a suspecţilor de deţinere ilegală de armament, muniţii sau materiale explozive, toxice etc.;

d/ măsuri de siguranţă legală asupra persoanelor cu afecţiuni neuropsihice, precum şi a altor categorii de persoane care prin comportare sau actele lor pot prezenta pericol social.

e/ măsuri sporite de siguranţă a circulaţiei pe itinerariul de deplasare Bucureşti – Mangalia.

Inspectoratul Judeţean Constanţa al Ministerului de Interne, să asigure:

a/ intensificarea activităţii informative pe toate liniile de muncă (securitate, miliţie) în scopul neutralizării cetăţenilor străini şi români aflaţi temporar în zonă şi a persoanelor din baza de lucru domiciliate în raza judeţului, semnalate că ar intenţiona să întreprindă acţiuni de natură să prejudicieze acţiunea;

b/ măsuri de supraveghere şi, după caz, de siguranţă legală asupra persoanelor bolnave mintal care prezintă un pericol social evident, cât şi asupra elementelor cunoscute ca turbulente pretabile la acţiuni provocatoare sau de dezordine;

c/ rezolvarea operativă a semnalărilor privind persoanele care deţin ilegal arme şi muniţii, luând sub o strictă supraveghere cazurile asupra cărora, cu toate măsurile întreprinse, se menţin suspiciuni şi mai ales asupra acelor persoane care se deplasează în zona litoralului;

d/ controale şi măsuri întărite de pază şi siguranţă la toate depozitele de arme şi muniţii cât şi în locurile unde se depozitează, manipulează şi se efectuează operaţii cu substanţe explozive, inflamabile, toxice, bacteriologice şi radioactive. De asemenea, să execute controale privind existenţa armamentului şi muniţiei ce se află asupra persoanelor posesoare de permise port-armă şi a acelora care datorită atribuţiilor ce le au sunt dotate cu arme (pază, mânuitori de valori etc.);

e/ măsuri de supraveghere a persoanelor care datorită unor stări de nemulţumire personală şi-au manifestat intenţia de a folosi alte căi decât cele oficiale pentru a se adresa conducătorilor partidului şi statului şi să informeze despre aceste cazuri organele locale de partid sau de stat competente pentru a întreprinde măsuri de soluţionare; la indicaţia acestor organe sau la caz de nevoie să acţioneze cu fermitate pentru a le împiedica să-şi realizeze intenţiile;

f/ informarea zilnică a Comandamentului acţiunii „ALBATROS 76”, asupra tuturor evenimentelor deosebite, iar pe baza evidenţei centralizate la judeţ, cu dinamica turiştilor străini aflaţi pe litoral şi în deltă;

g/ verificarea (cunoaşterea contrainformativă) şi avizarea personalului din cadrul unităţilor surse de aprovizionare, întreprinderilor hoteliere şi de alimentaţie publică, prestări servicii, unităţi medicale şi igienico-sanitare, cât şi a altor categorii de salariaţi din întreprinderi şi instituţii, care vor fi folosite în obiectivele speciale;

h/ controale pe linia evidenţei populaţiei, razii şi alte acţiuni miliţieneşti, în scopul stabilirii prezenţei pe litoral a unor persoane suspecte pe linie de securitate sau miliţie;

i/ controale asupra modului în care unităţile specializate aplică măsurile igienico-sanitare la sursele de aprovizionare cu produse agro-alimentare, efectuează analizele de laborator a acestora şi întreprind măsuri de control medical a personalului folosit în acest domeniu. Eventualele cazuri de epizootii şi epidemii vor fi imediat raportate;

j/ întocmirea planurilor de cooperare cu brigada de securitate şi cu brigada de grăniceri Constanţa, pentru îndeplinirea misiunilor prilejuite de acţiune;

k/ instituirea cu 48 ore înainte de începerea misiunii a dispozitivelor de securitate şi gardă la obiectivele de importanţă deosebită din zonă;

l/ măsuri de siguranţă a iluminatului public, surselor de alimentaţie cu apă, a mijloacelor de telecomunicaţii şi a altor măsuri de interes public;

Direcţia a V-a, să asigure:

a/ Executarea unitară a măsurilor de securitate şi gardă şi organizarea cooperării între unităţile de securitate centrale şi teritoriale şi comandamentele de armă ale Ministerului de Interne, unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, alte instituţii şi întreprinderi de stat şi organizaţii obşteşti, precum şi asigurarea controlului, privind:

  • funcţionarea mijloacelor de legături radio – telefonice, controlul goniometric;
  • realizarea sistemului de securitate şi gardă în perimetru (vile speciale, staţii C.F.R., heliporturi) pe itinerarele rutiere şi de cale ferată;
  • prevenirea prin măsuri de specialitate a incendiilor şi asigurarea intervenţiilor operative, în caz de nevoie;
  • asigurarea măsurilor igienico-sanitare, analizelor de laborator asupra produselor agro-alimentare şi intervenţia operativă medicală cu mijloace mobile echipate cu aparatură adecvată şi personal cu o foarte bună calificare. De asemenea se va urmări modul cum se efectuează controlul medical al personalului de servire folosit în imediata apropiere a conducătorilor partidului şi statului.
  • asigurarea transportului în deplină siguranţă a corespondenţei prezidenţiale;
  • crearea tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea optimă a diferitelor acţiuni, de lucru sau protocolare, pe linie de partid şi de stat.

b/ Aplicarea prevederilor planului de apărare în organizarea măsurilor de securitate şi gardă la reşedinţa prezidenţială, locurile de agrement, tratament şi în celelalte obiective din competenţa unităţii;

c/ garda personală permanentă a secretarului general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România şi a membrilor familiei;

d/ Verificarea şi avizarea tuturor categoriilor de personal care va fi acreditat să lucreze pe lângă preşedintele republicii (cu respectarea hotărârilor de partid) prin măsuri proprii şi în cooperare cu unităţile de securitate şi miliţie centrale şi locale de resort;

e/ Controlul tehnic de securitate (genistic, chimic, radioactiv, de microclimat) zilnic şi ori de câte ori este nevoie, cu aparatura tehnică din dotare prin ofiţeri specializaţi anume desemnaţi;

f/ Organizarea unui micro-laborator pentru executarea de analize toxicologice şi bacteriologice a produselor agro-alimentare cu destinaţie specială, a unui punct control de securitate trimiteri poştale şi a unui garaj şi punct de depanare special, care să asigure deplina siguranţă a mijloacelor de transport auto folosite în zonă;

g/ Asigurarea permanenţei la punctul de comandă operativ cu 2 ofiţeri dispeceri.

Comandamentul pentru tehnică operativă şi transmisiuni, să asigure:

a/ Sistemul de legături radio şi cu fir de interes operativ, secretul convorbirilor precum şi asistenţa tehnică permanentă a acestora cu ofiţeri specialişti anume desemnaţi;

b/ Dotarea corespunzătoare cu aparatură de emisie-recepţie, înregistrare-redare şi detectare a dispeceratului şi punctului de control trimiteri poştale, ce vor funcţiona pe lângă Comandamentul acţiunii;

c/ Instalarea, la solicitarea Cancelariei C.C. al P.C.R. sau a Comandamentului acţiunii a posturilor telefonice cu circuit special în obiectivele sau locurile unde această măsură se impune;

d/ Exploatarea operativă împreună cu Comandamentul acţiunii şi unităţile interesate, a tuturor materialelor ce interesează misiunea obţinute prin mijloacele speciale;

e/ Realizarea legăturilor radio între punctul de comandă operativ al Comandamentului acţiunii şi Inspectoratul judeţului Constanţa al Ministerului de Interne, Brigada de Securitate Constanţa, Brigada de Grăniceri Constanţa şi Comandamentul Marinei Mangalia.

Comandamentul trupelor de securitate, să asigure:

a/ Efectivele stabilite în planul de apărare pentru gardarea şi apărarea reşedinţei prezidenţiale, a reşedinţelor rezervate înalţilor oaspeţi străini şi în alte locuri din Neptun şi din zonă;

b/ Gardarea surselor de apă ce asigură alimentarea zonei speciale, a Complexului de la Eforie Sud, a punctului de comandă operativ al acţiunii, a platformelor de aterizare – decolare pentru elicoptere şi a garajului special;

c/ Controlul genistic-chimic şi radioactiv în cooperare cu Direcţia a V-a, al platformelor de aterizare – decolare al elicopterelor, al zonelor din împrejurimile vilelor speciale, a plajei şi incintei ghiolului de la Eforie Sud şi pe itinerarele ce vor fi folosite;

d/ Subunităţi de intervenţie cu efectivele stabilite în planul de apărare, mijloace şi alte măsuri speciale pentru a putea fi folosite operativ în caz de nevoie.

Sursa: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.