STRICT SECRET De mai mult timp, CNSAS a început să desecretizeze celebrele „Caiete ale Securităţii”, publicaţii pe care, la vremea respectivă, era scris „Strict secret”. Într-unul dintre aceste caiete, mai exact cel cu numărul 4, editat în 1971, sub titlul „Aveţi în reţea numai informatori de valoare? Cum lucraţi cu aceştia?”, sunt prezentate modul şi tehnicile prin care ofiţerii Securităţii din Argeş îşi racolau informatorii. Metodele de lucru ale celor de la Argeş erau date ca exemplu pentru toţi oamenii fostei Securităţi.

„A recruta un informator înseamnă a determina un om să îşi asume o serie de obligaţii suplimentare. Informatorul trebuie să ascundă chiar celor mai apropiaţi oameni că întreţine relaţii foarte strânse cu organele de Securitate, el trebuie să îşi stăpânească reacţiile fireşti în faţa unor elemente cu manifestări duşmănoase, să gândească într-un fel şi să acţioneze în altul, pentru a putea intra într-un mediu care ne interesează şi a câştiga încrederea unor elemente pe care, mai mult ori mai puţin, le detestă. Cum realizăm o asemenea metamorfoză sufletească şi cum reuşim să convingem un om de scopul pentru care i se cere să îşi cenzureze pe viitor exprimarea şi comportarea, iată o temă captivantă, iată o artă care începe cu talentul ofiţerului de a-şi puncta viitorii colaboratori”.

Căpitanul Gheorghe Penescu, inspector principal la Inspectoratul de Securitate Judeţean Argeş (ISJ): „Oamenii pe care trebuie să ni-i alegem pentru reţea trebuie să fie cei ale căror interese principale se împletesc cu interesele noastre”. „La recrutarea noilor informatori – a completat această idee locotenent-colonel Dumitru Zaharia – eu am plecat întotdeauna de la necesitatea reală de a utiliza un om în munca informativă, ceea ce implică atât posibilităţile de care el trebuie să dispună, cât şi sarcinile concrete pe care i le vom da”.
Locotenent-major Emil Mincu, inspector principal la ISJ Argeş: „Lucrând pe linie de tineret, am căutat să aflu şi ce tineri doreau să devină ofiţeri de Securitate. Am discutat cu mai mulţi dintre ei şi pe câţiva, care mi s-au părut indicaţi, i-am atras la colaborare. Este un mod de a le şi verifica o serie de calităţi, cum ar fi vigilenţa, spiritul de sesizare şi discernământul”.

„Este foarte important ca informatorii să ne simtă apropiaţi …să ne simtă ai lor”

Maior Constantin Stănescu, specialist 2 în cadrul ISJ Argeş: „Mai mult de jumătate din informatorii cu care lucrez provin din rândul colaboratorilor. Mi se pare că astfel se face o selecţie bună. Vorbesc într-o zi cu un colaborator care nu prea îmi mai dădea materiale şi omul – îl prinsesem, se vede, într-un moment prost – începe să strige: „În definitiv, de ce să vă culeg eu informaţii?! Le am eu pe ale mele, destule!”. Discuţia asta avea loc în timpul programului, în biroul lui. I-am spus să se liniştească şi l-am întrebat când este dispus să discutăm pe îndelete toate problemele care îl frământă. M-am întâlnit cu el mai târziu şi am stat de vorbă câteva ore. Colaboratorul era în fond într-o stare de nervi din cauza întârzierii unui răspuns care trebuia să vină de la Bucureşti, de la minister, şi care îl ţinea cu producţia pe loc. Mi-a spus: „Asta nici în trei luni să vedeţi că nu se rezolvă. Şi noi stăm şi aşteptăm. Vreţi informaţii? Poftiţi o informaţie!” Am telefonat imediat la Direcţia a II-a, am raportat cazul şi am rugat să mă încunoştinţeze şi pe mine când se rezolvă. Peste 20 de zile am primit răspunsul, i-am telefonat informatorului şi i-am spus foarte liniştit că problema s-a rezolvat. A doua zi a primit şi el răspunsul oficial. De atunci omul acesta s-a schimbat complet. Aş vrea să precizez însă că nu este bine niciodată să facem promisiuni ferme că rezolvăm imediat o anumită chestiune pe care informatorii ne-o semnalează. Pentru că nu depinde numai de noi. Dar este foarte important ca informatorii să ne simtă apropiaţi, frământaţi ca şi ei, de buna, de perfecta funcţionare a obiectivului… să ne simtă ai lor”.

„Informatorul „Luigi” aduce şi zece note la o întâlnire. Note adevărate, perfect utilizabile”

Căpitanul Gheorghe Penescu, inspector principal la ISJ Argeş: „Şi de condiţiile pe care le asigurăm pentru întâlniri depind mult rezultatele muncii. Când l-am preluat pe informatorul „Luigi”, acesta venea la întâlniri cu o notiţă, un fel de fiţuică pe care mâzgălea nişte însemnări. De ce asta? L-am introdus în casă, am început să analizez cu el şi posibilităţile, şi notiţele pe care le aducea şi rezultatul este că azi informatorul „Luigi” aduce şi zece note la o întâlnire. Note adevărate, perfect utilizabile”.
Căpitanul Gheorghe Balea: „Pentru obţinerea unor informaţii de valoare, contează şi cine pe lângă cine dirijezi. Iată, eu am avut un fost condamnat la 25 de ani, pe lângă care dirijasem trei informatori buni, foşti legionari şi ei, dar care nu obţineau date de valoare despre cel urmărit. Am dirijat un al patrulea, acesta fost condamnat şi el. Ei bine, imediat obiectivul a reacţionat altfel, a început să povestească o serie de lucruri, s-au apropiat încet şi am stabilit ulterior aspecte importante”.

„Pentru a determina oamenii să ne furnizeze informaţii de valoare, trebuie să le formăm convingerea utilităţii materialelor pe care ni le dau”

Problema verificării informatorilor şi a verificării materialelor a fost ridicată de căpitanul Gheorghe Penescu, de data aceasta sub aspectul operativităţii: „Am avut şi eu un informator „Pop Eugen” care, la un moment dat, ajunsese până a refuza să mai lucreze cu noi. Eu preluasem de curând obiectivul unde era angajat şi am discutat cu el, să văd care este situaţia. Mi-a spus direct că el constată că nimeni nu ia nicio măsură în urma celor pe care le sesizează. L-am convins să ne dea în continuare informaţii şi am semnalat imediat atât organizaţiei de partid, cât şi inginerului şef, o serie de aspecte într-adevăr negative, care frânau procesul de muncă. Atitudinea informatorului s-a schimbat foarte curând. Mi s-a părut absolut necesar ca, pentru a determina oamenii să ne furnizeze informaţii de valoare, noi să le formăm convingerea utilităţii materialelor pe care ni le dau. Oamenii din obiectivele de care răspundem s-au obişnuit atât de mult cu noi încât, dacă nu trecem trei, patru zile pe acolo, se întreabă ce s-a întâmplat, de ce n-am venit! Am reuşit adică să ne creăm relaţii foarte bune cu toţi oamenii cinstiţi, începând de la muncitori până la conducerea obiectivelor. Depinde însă cui ceri şi ce ceri. Pentru o problemă pe care o poate rezolva inginerul-şef nu trebuie să ajungi la director”.

Comments

comments