Pe 4 decembrie a avut loc recepţia finală a Culei Sultănica din Şuici. Astfel lucrările de restaurare au fost finalizate, iar clădirea istorică a fost reparată. Banii necesari pentru lucrările de restaurare au fost asiguraţi printr-un proiect promovat de primarul comunei, Constantin Iatagan, prin Grupul de Acţiune Locală „Castra Traiana”. S-au făcut subzidiri şi consolidări, a fost pus acoperişul, s-au refăcut tâmplăria şi scările interioare.
Monumentul în forma actuală a înregistrat trei faze constructive: faza iniţială – reprezentând nucleul edificiului, tip culă; etapa intermediară – constând din adăugarea ieşindurilor de pe laturile de nord-est şi sud-est şi etapa finală, marcată prin adăugarea aripii sud-vestice. Nucleul originar prezintă ziduri masive şi bolţi semicilindrice, caracteristice secolului al XVIII-lea. Prin completările efectuate în secolul al XIX-lea, planul edificiului capătă contururi cruciforme, partea centrală constituind-o cula propriu-zisă. Accesul în interior este posibil prin ieşindul de nord-est al construcţiei, unde se află şi scara de lemn spre etaj. Ieşindul sud-estic prezintă un zid străpuns de trei arcade la parter, iar la etaj se află o singură cameră. Nucleul culei a fost rezervat camerelor de locuit, dintre care două sunt boltite semicilindric, la parter şi una – la etaj. Aspectul fortificat al clădirii este subliniat de meterezele existente şi de reminiscenţele altora înzidite. Un brâu exterior şi o ornamentaţie interioară în stucatură la plafoane constituie elemente simple de decor arhitectural.
Amplasată pe malul Topologului, cula din Şuici a fost construită de căpitanul Ştefan Balotă, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, apoi a devenit leagănul familiei Brătianu, după căsătoria lui Ene Brătianu cu fata căpitanului Balotă. Edificiul poartă numele de Sultănica de la Sultana, fiica lui Ene Brătianu, cel care a ridicat alături şi o frumoasă biserică cu hramul Sfântului Nicolae.