Cristina Pocora este noul președinte al CNA! A fost singurul candidat la această funcție. Cristina Pocora, membră PNL, în vârstă de 42 de ani, a fost singurul candidat pentru postul de preşdinte al CNA și a reușit, astfel, să obțină această funcție.

„O carieră în slujba cetăţenilor. Întreaga activitate a Cristinei Pocora este în domeniul public şi al reprezentării cetăţenilor în diferite instituţii importante precum Parlamentul României sau CNA. În calitate de deputat a promovat legi în privinţa protecţiei familiei, precum legea alocaţiilor, legea concediului pentru creşterea copilului sau legea privind protecţia împotriva violenţei domestice”, se arată pe site-ul CNA.

Pocora va deveni, astfel, a treia femeie care va conduce instituţia, după Laura Georgescu şi Monica Gubernat.

Cristina Pocora este licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Politice (SNSPA) şi a unui master în comunicare politică în cadrul aceleaşi universităţi.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI