Cristian Gentea: Au fost oameni care – doar pentru capital politic, și-au dorit ca Piteștiul să piardă o investiție de 100 de milioane de euro

Primarul Cristian Gentea a semnat solicitarea pentru Memorandumul privind încheierea unui angajament legal pentru obiectivul de investiții Construire stadion “Nicolae Dobrin”, adresată Prim-ministrului României!

’’Tocmai am semnat solicitarea pentru Memorandumul privind încheierea unui angajament legal pentru obiectivul de investiții Construire stadion “Nicolae Dobrin”, adresată Prim-ministrului României!

Au fost oameni care – doar pentru capital politic, de răi și mici ce sunt – și-au dorit ca Piteștiul să piardă o investiție atât de importantă! Au tot sperat și combinat ideea că aceste proceduri se vor prelungi în instanță! Și ei pozează în binevoitori, spun că mor de grija piteștenilor, dar se rugau să pierdem o investiție de 100 de milioane de euro, doar ca să aibă ce specula în campania lor agresivă.

Iar eu sunt omul rău! Nu mă mai gândesc nici la greutăți, nici la mii de acte semnate cu răspundere (nu postări de Facebook), nici la nopțile albe. Sunt doar fericit pentru Pitești! Și simt că dorința dumneavoastră, a tuturor, să avansăm, a contat enorm! Felicitări, Pitești!’’ – a transmis primarul Piteștiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.