Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul lider al PNL susține că ipoteza candidaturii lui Hellvig la alegerile prezidențiale este una de luat în seamă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Nu știu dacă va candida, dar părerea mea este că e o ipoteză de luat în seamă. Nu știu, în primul rând, el ce își dorește sau nu-și dorește. Știu doar că este un om care a acumulat o experiență excepțională, este un om ale cărui principii, mai mult sau mai puțin respectate, le cunosc, sunt foarte în regulă.
Și este un om inteligent. Ce vrea să facă mai departe… El este foarte tânăr. Știi cât de tânăr e? Încât dacă era judecător, îl scoteau la pensie”, a spus Crin Antonescu, la emisiunea „Marius Tucă Show”.