Creșterea salariului minim pe economie va fi aprobată de Guvern azi

Salariul minim pe economie va creşte din nou începând cu 1 ianuarie anul viitor, de la 3.700 la 4.050 de lei brut, conform discuţiilor dintre guvern, patronate şi sindicate.

Proiectul iniţiat de Ministerul Muncii s-a aflat până acum în dezbatere publică şi ar putea fi aprobat de executiv în şedinţa de azi. Ultima majorare a salariului minim a avut loc la 1 iulie.

De la începutul anului viitor, salariul minim brut pe economie se va majora cu 350 lei, iar de această majorare ar urma să beneficieze mai mult de 1.800.000 de salariaţi, inclusiv din mediul privat. În acest fel, România se va alinia directivei europene prin care lucrătorii au dreptul la salarii echitabile, care să le asigure un nivel de trai decent.

Valoarea salariului minim brut ar trebui să fie între 47 şi 52% din câştigul mediu brut la nivel naţional, iar formula de calcul ce va fi realizată de specialiştii Ministerului Muncii va trebui să ţină cont de mai multe criterii, cum ar fi: puterea de cumpărare, rata de creştere a salariilor şi productivitatea muncii la nivel naţional. Dacă se va menţine totodată facilitatea netaxării celor 300 lei, aşa cum este şi în prezent, atunci angajatul ar urma să primească în mână 2.574 lei.

Ministerul Muncii afirmă că acest demers va avea efecte pozitive şi asupra ocupării în acele sectoare unde există cerere de forţă de muncă şi asta datorită faptului că munca să devină mai atractivă pentru anumite categorii de salariaţi, în special femei şi tineri. Î

Majorarea va atrage după sine şi alte drepturi şi obligaţii, se mai arată în proiectul postat pe site-ul Ministerului Muncii, cum ar fi creşterea contribuţiei pentru persoanele cu handicap neîncadrate şi va determina totodată creşterea punctului de amendă, întrucât acest calcul se raportează la salariul minim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.