COVID-19. Grupa de sânge cu cel mai mic risc de îmbolnăvire

Se știe că în cazul transfuziilor este necesară utilizarea de sânge compatibil cu cel al bolnavului. Același fenomen a fost observat și în cazul îmbolnăvirii cu SARS-C0V-2, coronavirusul responsabil de actuala pandemie. Grupa de sânge este importantă atât pentru imunitate cât și la răspândirea bolii, potrivit gds.ro

Mai precis, studiul, care a fost publicat în revista Epidemics, susține că incompatibilitatea sângelui ar putea reduce riscul de transmitere a COVID-19 cu 60% sau chiar mai mult. Mai simplu spus, există grupe de sânge care nu transmit boala, notează Science & Vie.

Cercetări anterioare au arătat că grupa de sânge 0 (zero) poate fi asociată cu un risc mai mic de infectare cu coronavirus decât alte grupe de sânge. Acest nou studiu face lumină asupra comportamentului de propagare al tuturor grupelor Urmând același model de compatibilitate a sângelui, o persoană cu o anumită grupă de sânge ar răspândi virusul SARS-CoV-2 de 2 până la 3 ori mai ușor la persoanele pentru care este un donator de sânge compatibil.

Ce grupe de sânge sunt mai susceptibile de a fi contagioase
Rezultatele acestui nou studiu au confirmat faptul că o persoană cu grupa de sânge 0 ar fi într-adevăr mai puțin susceptibilă de a fi infectată. Cu toate acestea, aceștia ar prezenta un risc crescut de răspândire a infecției, deoarece sunt „donatori universali”. „La fel cum resping transfuziile de sânge care nu fac parte din grupa 0, pot respinge particulele de virus de la un pacient cu sânge ‘non-0’, scăpând astfel de infecție”, explică în comunicat Peter Ellis, autorul studiului și cercetător la Școala de Bioștiințe a Universității Kent din Marea Britanie.

Pentru grupa A, modelul va fi invers! „Cei care au sânge din grupa A au mai multe șanse de a contracta virusul și mai puține șanse de a-l transmite”, continuă cercetătorul în comunicat. Riscul de contaminare cu COVID-19 pentru grupele de sânge A și B ar depinde de frecvența acestui grup în populație, mai arată studiul.

Aceste cercetări ar putea oferi o pistă suplimentară în înțelegerea nivelului de contagiune COVID în diferite regiuni ale lumii. Într-adevăr, în funcție de concentrația fiecărei grupe de sânge, epidemia se va dezvolta în mod diferit.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here