Cosmin Neculiţă este noul şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş

Cosmin Neculiţă este noul şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş. În vârstă de doar 35 de ani, acesta s-a ocupat în ultimii ani de supravegherea comerţului online, fiind șef serviciu Direcția Comerț Electronic din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF).

„Potrivit Ordinului Președintelui ANAF nr. 2342/03.10.2025, în perioada 06.10.2025 – 31.12.2025, domnul Cosmin NECULIȚĂ, inspector Antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, Direcția Comerț Electronic, exercită cu caracter temporar, prin detașare, funcția publică de conducere vacantă de șef administrație la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti”, a transmis ANAF Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.