În urma testărilor din 7 iulie, la Complexul de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale au fost confirmați pozitiv cu virusul SARS-COV-2 patru beneficiari și doi angajați.

Vă reamintim faptul că în urma testărilor efectuate tot în data de 07.07.2020, la Complexul de Locuințe Protejate Buzoești și Centrul de Copii ”Sf.Andrei” Pitești, au fost confirmați pozitiv cu virusul SARS-COV-2 un număr de 9 (nouă) angajați și un număr de 15 beneficiari, din cadrul C.L.P. Buzoești, respectiv o angajată din cadrul Centrului de Copii ”Sf.Andrei”, Pitești. Foarte important de menționat este faptul că toate persoanele testate pozitiv, până în prezent, sunt asimptomatice”, transmite DGASPC Argeș.

Dată fiind evoluția epidemiologică actuală de COVID-19-IAAM, au fost luate o serie de măsuri urgente, în conformitate cu recomandările din partea Direcției de Sănătate Publică Argeș.

În acest context, s-a decis:
– modificarea modului de amplasare în camere și în pavilioane a asistaților, a spațiilor comune în care ar putea să se întâlnească aceștia;
– separarea, cazarea și izolarea asistaților în trei categorii(persoane pozitive COVID-19, persoane negative care au fost în contact direct cu persoane pozitive COVID-19 și persoane negative care nu au avut contact cu persoane pozitive). Pentru fiecare din cele trei categorii, se vor asigura circuite complet separate;
– suspendarea organizării activităților în comun;
– servirea mesei în camere, ci nu în sala de mese;
– desemnarea personalului de îngrijire, SEPARAT, pentru persoanele pozitive COVID-19, respectiv negative;
– transmiterea către DSP Argeș, în format electronic, a graficului de lucru al personalului, precum și triajul epidemiologic și documentele medicale privind controalele medicale/tratamentele/concediile medicale de la data de 22 iunie 2020, până în prezent.
– transmiterea comorbidităților, pentru fiecare persoană pozitivă COVID-19;
– efectuarea curățeniei și dezinfecției, precum și aerisire repetată a spațiilor;
– educație sanitară pentru asistați cu accent pe eticheta tusei/strănutului și igiena mâinilor;
– utilizarea obligatorie a echipamentului de protecție: mască chirurgicală ce va acoperi nasul și gura schimbată la 3 ore și la nevoie, mănuși schimbate după fiecare manevră făcută la asistat, botoși, bonetă, halat ( când se intră la negativi, combinezon, mască FFP3, ochelari de protecție, 2 perechi de mănuși (când intră negativi la pozitivi);
– interzicerea primirii de noi beneficiari și a vizitelor externe;
– apelarea la numărul 112, pentru cazurile la care apar manifestări de boală, menționând dispecerului că în unitate evoluează un focar.

Pentru intervalul 07.07.2020 – 29.07.2020 este realizată o programare pentru testarea tuturor angajaților și beneficiarilor din toate cele 21 de servicii de tip rezidențial din subordinea D.G.A.S.P.C. Argeș. Astfel, vor fi testate un număr total de 1355 de persoane, din care 728 de angajați și 627 de beneficiari.

Având în vedere ”Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19)”, elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control Boli Transmisibile, actualizată la data de 19.06.2020, capitolul ”Recomandări de prioritizare a testării pentru COVID – 19”, am transmis în timp util listele cu angajații și beneficiarii din cadrul acestor servicii sociale, conform recomandării D.S.P. Argeș, în vederea testării COVID – 19.

Testările au debutat încă din data de 25.04.2020, ca urmare a solicitării D.G.A.S.P.C. Argeș, în momentul în care a avut loc schimbul de tură de 14 zile a personalului aflat în izolare preventivă la locul de muncă în centrele rezidențiale pentru adulți cu dizabilități, copii și vârstnici. Inițial, s-a decis testarea cu prioritate a personalului din centrele în care beneficiarii sunt persoane vârstnice. Ulterior, începând din data de 04.05.2020, a fost testat personalul din cadrul tuturor serviciilor sociale de tip rezidențial aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș.

Încă de la începutul situației epidemiologice actuale, D.G.A.S.P.C. Argeș a elaborat un Regulament pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, care a fost respectat cu strictețe, atât pentru centrele rezidențiale din subordine, cât și în cadrul aparatului propriu, iar instituția noastră a asigurat materiale de protecție(mănuși, măști, materiale de dezinfecție), în toate centrele rezidențiale din subordine”, potrivit DGASPC Argeș.

Comments

comments