Potrivit unui comunicat oficial emis de Instituţia Prefectului Argeş, azi vor fi externaţi 8 din cei 9 copii din Dragoslavele.
Ei au fost internaţi ieri după amiază la Spitalul Câmpulung cu diagnosticul de toxiinfecţie alimentară, posibil de la laptele şi cornul mâncat la şcoală. Unul singur va mai rămâne încă în spital, sub supraveghere.
În schimb, o mare parte din elevi internaţi încă de sâmbătă la Spitalul de Pediatrie Piteşti, toto cu toxiinfecţie alimentară, de la mâncarea primită la after-school, vor mai sta ceva vreme în spital. Ultima statistică arată că, în prezent, din cei 42 de copii intoxicaţi, 15 sunt încă internaţi la Pediatrie, iar 6 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti –・Secţia de Boli Infecţioase Piteşti.