Control la Teatrul Davila din Pitești. 5 angajați confirmați cu COVID

0
76

În urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la posibilitatea existența unui focar COVID în Teatrul Alexandru Davila, Instituția Prefectului a solicitat Direcției pentru Sănătate Publică Argeș efectuarea unui control la fața locului. Au fost constatate următoarele:

La data controlului (18.10.2021) nu se desfășurau spectacole sau repetiții în Teatrul Alexandru Davila.

Persoanele existente purtau corespunzător masca de protecție.

Sunt implementate circuite funcționale (prin marcaje) privind accesul și ieșirea spectatorilor, existând uși separate, cale de acces separată de cea a spectatorilor pentru salariați, pozitionarea publicului pe scaune în sala de spectacole se realizează pe principiul un scaun ocupat, un scaun liber.

La intrarea în unitate sunt montate dispensere cu substanțe pentru dezinfecția mâinilor salariaților și spectatorilor, dar produsul existent la momentul controlului era neconform, nefiind avizat de Ministerul Sănătății.

Există în dotare termometru non-contact pentru măsurarea temperaturii și se realizeaza triajul observational al salariatilor si publicului.

Există procedură operațională pentru situația în care unei persoane sau unui grup de persoane nu i se permite accesul la eveniment în urma triajului.

Cinci salariați (din compartimente/servicii diferite: doi actori, un economist, un referent salarizare si un șef birou marketing) au anuntat telefonic faptul ca sunt pozitivi COVID-19 (unul din 03.10.2021, unul din 07.10.2021, unul din 11.10.2021, doi din 15.10.2021) și sunt izolati. Mai sunt doi salariați carantinați în urma contactului cu un caz confirmat pozitiv (din familie).

Ultimul spectacol s-a desfășurat în 16.10.2021 cu nouă spectatori. În distribuția acestuia nu au fost actorii confirmați pozitiv COVID – 19.

Față de aspectele mai sus mentionate s-au luat urmatoarele măsuri:

A fost sancționată contravențional persoana responsabilă cu aprovizionarea Teatrului Alexandru Davila, cu amendă în valoare de 1600 lei;

S-a impus aprovizionarea de urgență a unității cu produse biocide avizate M.S. și efectuarea de operațiuni de dezinfecție cu firmă specializată;

S-a recomandat ca serviciul de medicina muncii să evalueze situația, în actualul context epidemiologic din unitate și să informeze DSP Argeș.

Controlul s-a desfășurat pe o perioadă de două zile, luni făcându-se verificări la fața locului iar marți solicitându-se prezența conducerii la sediul DSP pentru verificarea documentelor justificative.

Vor urma noi controale la Teatrul Alexandru Davila pentru constatarea îndeplinirii sarcinilor solicitate de către DSP și pentru verificarea respectării măsurilor de protecție împotriva virusului SARS-CoV-2”, transmite Prefectura Argeș.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here