Săptămâna trecută, polițiștii argeșeni, împreună cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Județeană Argeș din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, precum şi alţi specialişti silvici, au verificat depozite de material lemnos, firme de exploatare, dar şi transportatori de material lemnos şi persoane fizice. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 38.000 de lei, fiind confiscați peste 21 mc de material lemnos, din care peste 10 mc de cherestea.

Au fost depistate 11 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, care transportau pe drumurile publice material lemnos fără documente legale, cu cinci autoutilitare, respectiv 6 atelaje. Totodată, în urma verificărilor, au fost constatate nereguli la 5 societăți comerciale cu activitate în domeniul silvic, privind evidența și expedierea materialelor lemnoase, precum și cu privire la amenajarea spațiilor de depozitare și prelucrare a acestor materiale.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 38.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, și a fost confiscată cantitatea totală de 21,52 de metri cubi material lemnos (din care peste 10 mc cherestea, cu o valoare de aproximativ 10.000 de lei). Totodată, a fost confiscată de polițiști o autoutilitară folosită la transportul de material lemnos fără proveniență legală.

De asemenea, au fost întocmite două dosare penale, astfel:
– un dosar penal a fost întocmit de către poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Valea Mare Pravăţ, în ziua de 11 noiembrie, conform Codului Silvic – Legea 46/2008, în urma depistării de către polițiști a 5 persoane, în timp ce doborau arbori și fasonau materialul lemnos provenit în urma tăierii, fără ca cei 12 arbori identificați să aibă aplicată la baza cioatelor ștampila mărcii silvice;
– un dosar penal a fost întocmit de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, în ziua de 15 noiembrie, care au depistat un bărbat de 25 de ani, ce transporta material lemnos fără documente legale de provenineţă şi însoţire a transportului pe drumul public, iar în urma verificărilor s-a stabilit şi că bărbatul nu deţinea permis de conducere, iar autovehiculul cu care transporta lemnele nu era înmatriculat sau înregistrat.

Transporta lemne fără documente legale. Șoferul nu deținea permis de conducere

În ziua de 15 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au depistat un bărbat de 25 de ani, din Coșești, care conducea un autovehicul pe DJ 731D, pe raza localității de domiciliu, cu care transporta material lemnos. Din verificări s-a stabilit că autovehiculul nu era înmatriculat sau înregistrat, iar cel în cauză nu deținea permis de conducere. De asemenea, bărbatul nu deținea documente legale de proveniență și transport pentru materialul lemnos, care a fost estimat de un specialist silvic la cantitatea de 0,52 metri cubi, din specia salcâm. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 și 335 din Codul Penal. Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, fiind aplicate şi măsurile complementare de confiscare a mijlocului de transport folosit la comiterea faptei, precum și de confiscare a materialului lemnos, care a fost predat reprezentanților Ocolului Silvic Codrii Verzi.

Lemne confiscate, bărbat amendat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domneşti au depistat un bărbat de 26 de ani, din Muşăteşti, care conducea o autoutilitară pe DJ 703I, pe raza localității de domiciliu, în care avea încărcat material lemnos. Din verificări, s-a stabilit că cel în cauză transporta 1,8 metri cubi lemn de foc, fără documente legale de proveniență și însoțire.
În urma abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Muşăteşti.

”Reamintim că activitățile specifice pe line de silvicultură au caracter curent, iar polițiștii argeșeni vor continua activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos”, transmite Poliția Argeș.

Comments

comments