Instituția Prefectului Argeș informează că verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Astfel, polițiștii, jandarmii și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Vă amintim că puteți sesiza și dumneavoastră neregulile în ceea ce privește aplicarea măsurilor de protecție sanitară la linia telefonică TELVERDE- 0800800165.

În același timp, Instituția Prefectului face apel către argeșeni să respecte cu strictețe regulile de protecție sanitară: purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice și igiena mâinilor.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 373 de persoane, cu privire la respectarea măsurii de izolare. Totodată, au fost verificate 111 societăți comerciale, 219 persoane legitimate și 106 autovehicule verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.750 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

În urma acțiunilor de control efectuate în cursul zilei de ieri, jandarmii au aplicat 6 amenzi în valoare de 3000 lei și 3 avertismente, persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.

Pompierii argeșeni au verificat 17 societăți comerciale și 331 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 19 au fost surprinse că nu respectau masurile de protecție individuală în spații închise. Reprezentanții ISU Argeș au aplicat o amendă în valoare de 500 lei și 18 avertismente.

Comments

comments