Contribuția pentru contractele de asigurare socială va fi, din ianuarie, de 575 de lei pe lună

Contribuția pentru contractele de asigurare socială va fi, din ianuarie, de 575 de lei pe lună. Urmare intrării în vigoare, începând cu 13 ianuarie 2021 a prevederilor H.G nr.4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în  plată, publicat în Monitorul Oficial al României nr.40/13.01.2021, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 2.300 lei.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.263/2010  privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul asiguraților care au încheiat contracte de asigurare socială, Casa Județeană de pensii Argeș face urmatoarele precizări:

  • baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru asigurații care au încheiat contracte de asigurare socială în baza Legii nr.263/2010, o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai putin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
  • In consecință, începând cu data de 13 ianuarie 2021, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare, va fi de 2.300 lei.

Casa Judeteana de Pensii Arges va modifica din oficiu, conform Legii nr.263/2010, toate veniturile asigurate  înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul de 2.300 lei. Incepand cu 13.01.2021, contributia individuala de asigurari sociala pentru persoanele care sunt asigurate la venitul minim va fi de 575 lei/luna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.