Constructorii vor lucra şi noaptea pentru terminarea stadioanelor pe care se vor juca meciuri la Euro 2020

329 views

„Ne-am asumat luna mai a anului 2020 ca termen pentru începerea antrenamentelor pe cele două stadioane și ne vom ține de cuvânt. Constructorii ne-au asigurat că se lucrează non-stop, inclusiv noaptea şi în weekenduri, întrucât este foarte important să ne încadrăm în termene şi să ne respectăm angajamentele faţă de UEFA. De aceea, eu voi merge săptămânal pe stadioane pentru a verifica lucrările”, a declarat viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, după ce a verificat stadiul lucrărilor la Stadionul Steaua-Bucureşti şi Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu.

Cele două obiective vor fi realizate pentru organizarea, în România, a unor meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020.

Comments

comments